X

Dialogul între Serbia şi Kosovo este ‘din nou pe drumul cel bun’ (UE)

Dialogul între Serbia şi Kosovo, întrerupt timp de aproape un an şi jumătate, este ‘din nou pe drumul cel bun’, a indicat duminică reprezentantul special al UE pentru Balcanii Occidentali, Miroslav Lajcak, după o videoconferinţă între preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Avdullah Hoti, desfăşurată sub auspiciile Uniunii Europene, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cu acest prilej, Vucic şi Hoti s-au pus de acord asupra agendei viitoarei lor întâlniri de joi, la Bruxelles, unde vor fi prezenţi fizic, a precizat Lajcak într-un comunicat, în care le-a mulţumit celor două părţi pentru ‘angajamentul lor constructiv’.

Citește și : Papa Francisc s-a declarat ‘foarte afectat’ de conversia muzeului Sfânta Sofia din Istanbul

Înaintea videoconferinţei, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, i-a chemat pe cei doi lideri să dea dovadă de ‘curaj politic’ în această a doua reuniune în format virtual, în cadrul reluării dialogului vizând normalizarea relaţiilor între Belgrad şi Pristina.

‘Aceasta necesită curaj politic de cele două părţi, o voinţă şi angajamente într-un spirit de compromis şi de pragmatism’, a menţionat Borrell.

‘Nu este niciodată uşor să fie găsite soluţii la probleme ce persistă de atât de mult timp şi au fost atât de dureroase, însă pentru aceasta suntem aici astăzi: să încercăm în continuare’, a spus Borrell, subliniind că impasul actual ‘împiedică dezvoltarea celor două părţi’.

Vucic şi Hoti au discutat pentru prima dată vineri, tot de la distanţă, cu participarea cancelarului german Angela Merkel, a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a unor reprezentanţi ai UE, discuţii ce au marcat reluarea dialogului.

Preşedintele kosovar Hashim Thaci este împiedicat să participe la discuţii de recenta sa punere sub acuzare pentru crime de război în timpul conflictului cu Serbia (1998-99) de către Tribunalul internaţional pentru Kosovo.

Citește și : O eroare de reglare a unui radar militar, la originea tragediei avionului ucrainean doborât în apropiere de Teheran(raport)

Diferendul care opune Belgradul fostei sale provincii sudice este unul dintre conflictele teritoriale cele mai spinoase din Europa.

Serbia refuză să recunoască independenţa autoproclamată în 2008 de Kosovo după războiul sângeros de la sfârşitul anilor 1990.

Tags: Aleksandar VucicAvdullah HotibruxellesJosep BorrellKosovoMiroslav Lajcakserbia
Categorii: Diaspora