Candidata Partidului Comuniștilor pentru funcția de primar de Chișinău, Diana Caraman, a declarat la dezbaterile electorale de la posturile publice „Moldova 1” și „Radio Moldova” că 40% dintre chișinăuieni vorbesc în limba rusă.
Potrivit datelor oficiale, această afirmație este un fals, deoarece doar 25% dintre locuitorii Chișinăului vorbesc, de obicei, în limba rusă, transmite Stopfals.md.
La 29 octombrie 2023, Diana Caraman a participat la o dezbatere electorală la postul public de radio „Radio Moldova”, care este difuzată și în format video la postul public de televiziune „Moldova 1”. Candidatei PCRM i-a fost închis microfonul după ce ea nu s-a conformat cerințelor Regulamentului companiei „Teleradio-Moldova”, potrivit căruia dezbaterile electorale organizate de radiodifuzorul public au loc în limba română.
În replică, Caraman a declarat că „în Chișinău, 40% de persoane vorbesc în limba rusă și ei trebuie să cunoască, pentru că ei tot plătesc impozite”. Ea a acuzat „Teleradio-Moldova” că a discriminat-o pe criterii lingvistice.
Doar unul din patru chișinăuieni vorbește, de obicei, în limba rusă
Datele oficiale o contrazic pe candidata comunistă Diana Caraman. Astfel, potrivit Recensământului populației și al locuințelor din 2014, din cei puțin peste 450.000 de locuitori ai municipiului Chișinău care au declarat limba pe care o vorbesc de obicei, doar 25,6% au spus că vorbesc preponderent în rusă. Pentru comparație: 43,8% din locuitorii municipiului Chișinău au declarat că, de obicei, vorbesc în română, iar 29,5% – în „moldovenească”.
Și mai puțini locuitori ai municipiului Chișinău au spus că limba lor maternă este rusa – 20,8%. Pe de altă parte, doar 9,3% din populația municipiului Chișinău se identificau în 2014 ca etnici ruși.
Pretinsa rusofobie, o narațiune a Kremlinului
Narațiunea că în statele postsovietice care tind să se integreze în Uniunea Europeană ar exista rusofobie, etnicii ruși fiind discriminați, este promovată des de Kremlin și mass-media prorusă, care manipulează cu diferite incidente, „servindu-le” drept manifestări de rusofobie.
Anterior, și socialistul Igor Dodon invoca narațiunea respectivă, acuzând-o pe Maia Sandu că a eliminat limba rusă din programul școlară.
De menționat că limba rusă nu a fost eliminată din Curriculumul școlar, ci a fost schimbată din disciplină obligatorie în una opțională, odată cu adoptarea, în 2014, a noului Cod al educației.
Amintim că postul TV Moldova 1 a interzis participarea la dezbateri electorale candidatului PCRM la funcția de primar al Capitalei, Diana Caraman, din motiv că aceasta nu vorbește limba română.
Ulterior, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că va depune plângeri la Procuratură, Consiliul Audiovizualului și Consiliul pentru Egalitate. Declarația a fost făcută de Vlad Batrîncea.