X

Diana Şoşoacă este suspendată din Parlamentul European

Diana Şoşoacă este suspendată din Parlamentul European

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat marţi dimineaţa suspendarea eurodeputatei SOS România Diana Şoşoacă de la activităţile plenului Parlamentului European timp de şapte zile, cu reţinerea indemnizaţiei pe şapte zile, după ce a arătat un comportament neadecvat la dezbaterea care a precedat votul asupra nominalizării Ursulei von der Leyen din 18 iulie.

Citeşte şi: Diana Şoşoacă s-a plâns în Parlamentul European că România NU respectă statul de drept – Stiripesurse.md

“În conformitate cu regulile 10 şi 183 din regulamentul de procedură şi după ce am luat notă de observaţiile membrilor vizaţi am decis să impun o penalitate împotriva doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă pentru perturbarea şedinţei din 18 iulie 2024, arătând un comportament neadecvat pe durata dezbaterii (…). Această penalitate presupune reţinerea indemnizaţiei zilnice pentru o perioadă de şapte zile şi o suspendare temporară de la participarea activităţilor din plenul PE pentru o perioadă de 7 zile cu începe de azi, 8 octombrie 2024, fără a prejudicia dreptul domniei sale de a vota în plen şi în conformitate cu standardele de conduită”, a declarat Roberta Metsola marţi, la începutul activităţile PE, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

“Membra în cauză a PE a fost informată în acest sens, a formulat un apel intern la biroul competent împotriva acestei hotărâri în baza regulii de procedură nr. 184. Biroul, în şedinţa de ieri seara, a confirmat penalitatea fără a aduce atingere dreptului la apel extern care rămâne deschis membrei în cauză. Sancţiunea este de aceea considerată finală”, a explicat Roberta Metsola. 

Tags: Diana ŞoşoacăParlamentul EuropeanRoberta MetsolaSOS România
Externe