X

Dieceza de Roma lansează iniţiativa ‘factura suspendată’ pentru a contracara creşterea preţului la energie

Dieceza de Roma a lansat o iniţiativă inedită, ”factura suspendată”, cu care să ajute familiile care întâmpină greutăţi la plata facturilor de gaz şi lumină din cauza scumpirii energiei în Italia, unde asociaţiile de consumatori aşteaptă începând cu această lună o creştere ”nemaiauzită” a costurilor la electricitate, transmite EFE, potrivit agerpres.

”Astăzi (luni – n.r.) şi în următoarele luni, la Roma, dar şi în restul ţării, pentru un număr în creştere de persoane şi familii dispare posibilitatea de a-şi plăti facturile de electricitate şi gaz”, a scris cardinalul vicar Angelo De Donatis tuturor parohilor şi preoţilor din Roma, potrivit presei locale.

Citeşte şi: Preşedintele german face o vizită surpriză la Kiev – Black News

Pentru a face faţă acestei situaţii, cardinalul a decis să promoveze mai multe măsuri, între care o strângere de fonduri extraordinară, având ca destinaţie Fondul Familial al organizaţiei Caritas Roma, prin intermediul căreia să fie acoperită aşa-numita ”factură suspendată”.

Cea mai mare asociaţie a consumatorilor din Italia, Codacons, a avertizat recent că, începând din luna octombrie, există riscul ”dublării facturilor” la gaz şi al unei creşteri ”nemaiauzite” a costurilor electricităţii, în condiţiile în care preţul mediu naţional unic a ajuns la 300 de euro Megawatt/oră.

Citeşte şi: Zelenski: Sentimentul de înfrângere devine tot mai puternic în Rusia – Black News

Codacons atrage atenţia că, potrivit unui studiu al Institutului de Investigaţie de Mediu şi Formarea Consumatorului (IRCAF), ”dacă se însumează facturile de gaz şi energie din 2022, costul anual pentru o familie tipică este de 3.454,5 euro”.

De altfel, Codacons a lansat în urmă cu câteva săptămâni o iniţiativă de solidaritate socială numită ”Vom plăti când vom putea”. Potrivit acestei iniţiative, consumatorii le comunică oficial companiilor furnizoare că se văd obligaţi să achite doar 20% din factură pentru că nu pot face faţă creşterii preţurilor.

Tags: Angelo De DonatisCodaconsdiacezagazeitaliaPreoţiroma
Categorii: Diaspora