
A view of cars on the road during rush hour traffic jam, while California's government authorities are expected to put into effect a plan to prohibit the sale of new gasoline-powered cars by 2035, according to local media, in San Francisco, California, U.S. August 24, 2022. REUTERS/Carlos Barria TPX IMAGES OF THE DAY
Maşinile noi vândute în California vor trebui să aibă “zero emisii” poluante, începând din 2035 cel mai târziu, potrivit unui text adoptat joi în acest stat american în cadrul eforturilor pentru o tranziţie energetică, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.
“Accelerarea numărului de vehicule cu emisii zero pe drumurile şi autostrăzile noastre va reduce drastic emisiile şi poluarea pentru toţi californienii”, a subliniat Liane Randolph, preşedinta Biroului californian pentru calitatea aerului, care a aprobat măsura, oficializând obiectivele stabilite în septembrie 2020 de guvernatorul democrat al statului, Gavin Newsom.
Regatul Unit, Singapore şi Israelul s-au angajat să înceteze vânzările de vehicule noi pe benzină şi diesel până în 2030, iar Norvegia şi-a asumat acest angajament pentru 2025.
Citeşte şi: UE se teme să nu-şi piardă voinţa de a sprijini Ucraina – Black News
Citeşte şi: Haga va cere o derogare temporară de la sancțiunile UE împotriva Rusiei – Black News