Din august până în decembrie vom trăi ”pe datorie” din resursele generaţiilor viitoare (ONG)

Publicat:

La 1 august 2018, omenirea îşi va fi consumat toate resursele pe care planeta le poate reînnoi într-un an şi va fi poluat mai mult decât aceasta poate absorbi. Prin urmare, până la 31 decembrie, vom trăi ”pe datorie” din resursele generaţiilor viitoare, potrivit calculelor ONG-ului Global Footprint Network, potrivit agerpres.

Pentru a calcula această “zi a depăşirii” (“Overshoot Day”), organizaţia ia în considerare amprenta de carbon şi de resursele consumate pentru pescuit, creşterea animalelor, culturi, construcţii şi utilizarea apei.


Citește și : Şase persoane au murit după scufundarea unei bărci în apropierea insulei greceşti Lesbos

Acest moment apare din ce în ce mai devreme în fiecare an, observă agenţia belgiană de presă Belga. Anul trecut această dată a fost stabilită pe 2 august, iar în 2016 pe 8 august iniţial, fiind apoi recalculată la 3 august. În 1970, “ziua depăşirii” a fost fixată pe 23 decembrie.

Emisiile de CO2 reprezintă factorul cel mai important în ceea ce priveşte depăşirea, deoarece reprezintă 60% din amprenta ecologică globală, potrivit ONG-ului citat.

Citește și : Israelul a pus-o în libertate pe tânăra palestiniană filmată în timp ce lovea un soldat israelian

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.