Din boxa acuzaţilor, fostul ministru al economiei din Rusia îi arată cu degetul pe cei mai apropiaţi oameni ai preşedintelui Putin – VIDEO

Publicat:

Fostul ministru al economiei rus, Aleksei Uliukaev, judecat la Moscova pentru corupţie, a acuzat miercuri puternicul Serviciu de Securitate al Rusiei (FSB) şi pe patronul companiei petroliere Rosneft, Igor Secin, unul dintre cei mai apropiaţi şi de încredere oameni din anturajul lui Vladimir Putin, că i-au întins o capcană, relatează AFP, conform agerpres.

Fostul ministru (61 de ani) este suspectat că a obţinut prin şantaj două milioane de dolari mită de la compania petrolieră Rosneft într-un caz care a provocat o undă de şoc în mediile liberale din Rusia. El riscă până la 15 ani de închisoare.


Citeşte şi: Rusia îşi instalează cel mai modern radar în Crimeea

Potrivit acuzaţiilor, Uliukaev ar fi primit mită pentru o evaluare “pozitivă” în urma căreia compania petrolieră Rosneft a achiziţionat cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în octombrie, 50% din acţiunile Bashneft din Republica Başkiria, componentă a Federaţiei Ruse.

sursa foto: sputnik

În prima zi de audieri în cadrul procesului care din punct de vedere tehnic a început săptămâna trecută, Uliukaev, cel mai înalt oficial rus arestat pentru corupţie de la sosirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2000, a denunţat “absurditatea” acuzaţiei, “absenţa probelor” şi o “acuzaţie fabricată care se bazează exclusiv pe afirmaţiile lui Igor Secin”.

Evocând momentul arestării sale, fostul ministru a estimat că transmiterea valizei cu bani a fost “planificată dinainte de agenţi FSB” şi că el s-a deplasat la sediul Rosneft doar pentru că Secin îi ceruse să vină.

“Secin mi-a telefonat personal. El m-a convins să vin la Rosneft”, susţine Uliukaev.

Citeşte şi: Emmanuel Macron se simte HĂRŢUIT de paparazzi. A făcut plângere penală împotriva unui fotograf

Aceasta a fost o “provocare organizată de sus, pornind de la un denunţ calomnios” al lui Igor Secin, a denunţat ex-ministrul rus, care a slăbit 14 kg de la arestarea sa neverosimilă la sediul Rosneft, cu capital majoritar de stat, notează AFP.

“A fost o provocare organizată de FSB, cu participarea patronului Rosneft, Igor Secin, şi a şefului Serviciului de securitate al companiei, Oleg Feoktistov”, a spus Uliukaev, la audierea la tribunalul Zamoskvorecie, potrivit portalului Mediazona.

Este pentru prima oară în Rusia după dezintegrarea URSS când este arestat un ministru în funcţie.

Preşedintele Vladimir Putin l-a destituit şi l-a înlocuit ulterior pe Uliukaev, după o perioadă de interimat, cu Maxim Oreşkin, un economist de 35 de ani de la Ministerul de Finanţe.

Gravitatea acuzaţiilor şi actorii implicaţi în acest caz, pe de o parte un ministru tehnocrat puţin carismatic, iar pe de alta puternicul şef al unei companii semipublice, a provocat o surpriză şi o bulversare la nivelul aripii liberale a puterii ruse, de care Uliukaev era apropiat.

Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din martie 2018, unii comentatori au văzut în arestarea acestuia un nou episod al luptei dintre clanurile care gravitează în jurul lui Vladimir Putin, sub forma unei demonstraţii de forţă a “siloviki” provenind din serviciile de securitate, dintre care Igor Secin este reprezentantul cel mai influent.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.