Din ce în ce mai multe municipalităţi din Olanda interzic înălţarea de baloane

Publicat:

Din ce în ce mai multe municipalităţi olandeze interzic înălţarea baloanelor: în prezent, în 17% dintre municipalităţi existând o interdicţie în acest sens, faţă de doar 5% dintre municipalităţi anul trecut, potrivit unui studiu realizat de organizaţia de mediu De Noordzee şi citat de dpa, scrie Agerpres.

În plus, 20% dintre municipalităţile din Olanda recomandă puternic ca în timpul sărbătorilor să nu fie înălţate baloane.


Citește și : SUA: Manafort, fostul director de campanie al lui Trump, condamnat la 43 de luni de închisoare

Mai multe partide din parlamentul olandez doresc să meargă chiar şi mai departe în ceea ce priveşte interdicţia şi şi-au exprimat îngrijorarea marţi seara la Haga cu privire la daunele pe care le-ar putea provoca resturile de baloane şi deşeurile din platic în Marea Nordului.

Potrivit ecologiştilor, baloanele sunt periculoase pentru mamiferele, peştii şi păsările marine, care se pot sufoca cu resturile de plastic.

În plus, resturile de baloane contribuie la poluarea mării şi a coastelor ţării.

Potrivit unui studiu, păsările marine sunt animalele cele care cad cel mai adesea victime resturilor de baloane: Cercetătorii au descoperit că în cazul a 20% dintre păsările moarte, resturile de plastic sau de baloane au constituit cauza morţii.

Recent, Lauren Roman de la Universitatea din Tasmania a indicat că baloanele sau părţile ale acestora sunt sunt cele mai periculoase deşeuri din mare.

Citește și : Scrisoare trimisă de o fetiță din Londra lui Donald Tusk, virală pe internet

Probabilitatea de a muri de pe urma acestor bucăţi de cauciuc este de aproximativ 32 de ori mai mare decât de pe urma unor bucăţi de plastic mai greu, au indicat cercetătorii în jurnalul Scientific Reports.

Fundaţia de mediu De Noordzee are de scop interzicerea înălţării de baloane în natură. Potrivit fundaţiei, în Olanda cele mai multe interdicţii de înălţare a baloanelor au fost date de autorităţile din zonele de coastă şi din insulele din Marea Wadden.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.