Din lipsă de gaz, indienii gătesc cu bălegar de vacă

Gauri Devi, o fermieră din India, găteşte o lipie tradiţională pe aragazul ei alimentat cu biogaz produs din bălegar de vacă, un animal venerat în India ca fiind întruchiparea zeităţilor hinduse şi un simbol al mamei pământ, transmite AFP.

De la blocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trece 60% din necesarul de gaz natural lichefiat (GNL) al ţării, indienii au dificultăţi în a obţine butelii cu gaz.

Citeşte şi: Toată Moldova sărbătorește Ziua Internațională a Muncii – Stiripesurse.md

Începând din anii 1980, autorităţile de la New Delhi au încurajat producţia de biogaz în zonele rurale şi au subvenţionat peste cinci milioane de instalaţii de biogaz care transformă deşeurile agricole în gaz pentru gătit şi nămol bogat în azot pentru îngrăşăminte.

În contextul actual, Gauri Devi, în vârstă de 25 de ani, este mai recunoscătoare ca niciodată că deţine o astfel de instalaţie de biogaz.

“Poţi găti orice cu ea, de la ceai, la legume şi linte”, subliniază ea, vorbind din bucătăria ei din Nekpur, un sat din Uttar Pradesh, aflat la aproximativ 30 de kilometri de New Delhi.

India consumă anual peste 30 de milioane de tone de gaz lichefiat şi importă mai mult de jumătate din această cantitate.

Guvernul central insistă că nu există o penurie, dar, din cauza întârzierilor în aprovizionare, a cumpărăturilor alimentate de panică şi a pieţei negre, indienii trebuie uneori să aştepte ore întregi pentru a obţine o butelie.

În hambarul ei, Gauri Devi amestecă găleţi de gunoi de grajd cu apă, apoi toarnă amestecul într-un rezervor subteran de dimensiunea unei maşini, acoperit cu un rezervor de stocare. Livrat prin conductă, metanul îi permite să se descurce fără o butelie de gaz, cu excepţia cazului în care apare o problemă sau pentru adunări mari. Nămolul rezidual este apoi folosit ca îngrăşământ.

“Gunoiul de grajd este cu adevărat excelent”, spune Pramod Singh, un fermier care deţine din 2025 o unitate de biogaz pentru şase persoane, alimentată zilnic cu 30 până la 45 de kilograme de gunoi de grajd provenit de la patru vaci.

Acest îngrăşământ de casă este cu atât mai valoros cu cât comerţul global cu îngrăşăminte a fost grav afectat de războiul din Orientul Mijlociu.

“Bălegarul este aur negru”, afirmă Pritam Singh, un oficial din domeniul agriculturii.

Sectorul agricol angajează peste 45% din forţa de muncă a Indiei, iar cea mai populată ţară din lume, cu 1,4 miliarde de locuitori, are unele dintre cele mai mari efective de vite din lume.

Gigantul asiatic, al treilea cel mai mare poluator din lume după China şi Statele Unite, încurajează producţia de biogaz la scară largă, după ce s-a angajat să ajungă la neutralitate climatică până în 2070.

Zeci de instalaţii masive de biogaz sunt în construcţie în India, reprezentând investiţii de milioane de dolari.

Dar unităţi mici continuă să apară în zonele rurale, costând între 25.000 şi 30.000 de rupii (225 până la 270 de euro), adesea puternic subvenţionate de stat.

În această ţară predominant hindusă, unde bălegarul şi urina vacilor venerate sunt folosite pentru a tencui pereţii, drept combustibil şi în ritualuri, a convinge oamenii să treacă la biogaz a fost uşor, subliniază fermierul. După ce şi-a construit prima unitate în 2007, acesta a ajutat la instalarea altor 15 în satul său doar anul trecut, precizând că a crescut interesul de la debutul războiului din Iran.

Deocamdată, biogazul reprezintă doar o mică parte din combustibilul pentru gătit, gazul lichefiat fiind considerat mai practic.

“Unităţile de biogaz nu sunt doar echipamente; sunt mini-centrale. Necesită instalare, funcţionare regulată şi întreţinere”, explică A.R. Shukla, preşedintele Asociaţiei Indiene de Biogaz.

Şi chiar şi cu subvenţii, costul iniţial este un factor descurajator pentru mulţi.

“Lucrăm toată ziua pe terenurile altora; nu avem teren pentru aşa ceva”, explică Ramesh Kumar Singh, un muncitor cu ziua care aşteaptă împreună cu alte aproximativ 100 de persoane să primească o butelie de gaz în satul vecin Madalpur. “Stau în căldura sufocantă, flămând şi însetat”, se plânge Mahendri, în vârstă de 77 de ani, care aşteaptă cu disperare de trei zile să plece acasă cu o butelie.

Externe