Din statuia care ilustra în centrul Kievului prietenia cu Rusia au mai rămas doar câteva bucăţi de piatră

Publicat:

Din statuia care ilustra în centrul Kievului prietenia între popoarele rus şi ucrainean au mai rămas doar câteva bucăţi de piatră – ea a fost înălţată ca un simbol al unităţii, dar spaţiul gol pe care l-a lăsat după demolare este acum un simbol al duşmăniei şi războiului în faţa căruia se fotografiază zilnic sute de ucraineni, relatează vineri de la faţa locului agenţia EFE, potrivit agerpres

Primarul Kievului, Vladimir Kliciko, este cel care a dispus săptămâna trecută demolarea Monumentului Prieteniei, ridicat în 1982 în memoria ”reunificării” celor două ţări în cadrul Uniunii Sovietice, a cărei republică fondatoare a fost şi Ucraina în anul 1922, alături de Rusia, Bielorusia şi Transcaucazia.


Citește și : Zelenski salută noul ajutor financiar anunţat de SUA

”Cu Rusia, totul s-a terminat. Acest monument a fost construit pentru a aniversa reunificarea cu Rusia. Ar fi trebuit să-l transformăm într-un monument al unificării pământurilor ucrainene. Renunţarea la el este absolut corectă”, a declarat primarul. Arhitectul monumentului, Sergii Mirhoroţki, a fost de acord cu demolarea lui, iar resturile statuii, ce avea opt metri înălţime, vor fi păstrate la muzeul militar al capitalei ucrainene.

Aceasta din urmă s-a angajat într-un proces de ştergere a tot ce ar putea simboliza legăturile cu Rusia sau cu URSS. Numele a circa 400 de străzi vor fi schimbate şi vor fi de asemenea demolate sculpturi ce amintesc de trecutul sovietic.

Statuia lui Lenin, ridicată la Kiev în 1939, a fost deja dată jos în 2013, anul care a marcat începutul înrăutăţirii relaţiilor Ucrainei cu Rusia. Atunci a început aşa-numitul Euromaidan, revolta susţinută de Occident în urma căreia preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere şi a fugit în Rusia. Aceasta din urmă a răspuns Euromaidanului prin anexarea peninsulei Crimeea şi declanşarea mişcării separatiste din Donbas, unde conflictul armat ce a urmat a provocat peste 14.000 de morţi, până la invazia rusă începută anul acesta în februarie.

Citește și : Muntenegru are un nou guvern (VIDEO)

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata informatică a Ucrainei, o premieră mondială și un model pentru viitoarele războaie

Armata informatică a Ucrainei, o premieră mondială și un model pentru viitoarele războaie Armata informatică a Ucrainei, o „premieră mondială” în războiul cibernetic, dar reprezintă...

Trupele ruse revendică ocuparea altor două sate în estul Ucrainei

Trupele ruse revendică ocuparea altor două sate în estul Ucrainei Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două sate în estul Ucrainei, după încă unul în...

Rusia a preluat controlul localităţii Lozuvatka din estul Ucrainei

Rusia a preluat controlul localităţii Lozuvatka din estul Ucrainei Ministerul rus al Apărării a afirmat că forţele sale au preluat controlul asupra localităţii Lozuvatka din...

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.