X

Diplomația UE cere Iranului să rămână în limitele Acordului de la Viena

Uniunea Europeană a cerut luni Iranului ‘să înceteze’ toate activităţile de îmbogăţire a uraniului care contravin angajamentelor asumate prin acordul nuclear internaţional, după ce Teheranul a anunţat luni dimineaţă că a început să îmbogăţească uraniu peste nivelul de 4,5%, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Îndemnăm cu putere Iranul să înceteze şi să revină asupra activităţilor care contravin angajamentelor luate în cadrul’ acordului de la Viena, a declarat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei europene, într-un briefing de presă la Bruxelles, subliniind că Uniunea Europeană este ‘foarte preocupată’ de anunţurile comunicate de Iran în ultimele zile.

Citește și: Tragedie rutieră pe drumul spre Taj Mahal. Cel puţin 29 de oameni au murit! – VIDEO

‘Aceasta include producerea de uraniu dincolo’ de limita de 3,67% impusă prin acordul internaţional, a arătat ea, menţionând că UE este ‘în contact’ cu alte state participante la acord.

Cele trei state europene părţi ale acordului semnat în iulie 2015 la Viena (Franţa, Germania, Marea Britanie) au condamnat, la rândul lor, decizia Iranului.

Citește și: Juan Guaido reia negocerile cu guvernul lui Maduro

În comunicate separate, Londra şi Berlinul au chemat duminică Teheranul să revină asupra deciziei, iar Parisul şi-a exprimat ‘marea îngrijorare’, cerându-i acestuia să înceteze orice activitate ‘neconformă’ cu acordul nuclear.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a prevenit că activitatea de îmbogăţire a uraniului la un nivel interzis va aduce Iranului ‘şi mai multă izolare şi mai multe sancţiuni’.

Tags: acord nuclearfrantagermaniaIranMaja Kocijancicmarea britanieMike PompeoSUAUniunea Europeană (UE)
Categorii: Sinteze