Diplomaţii din Rusia şi Georgia vor sta faţă-n faţă la Praga

Publicat:

Următoarea întâlnire între reprezentantul special al Georgiei pentru relațiile cu Rusia, Zurab Abashidze și adjunctul ministrului rus de Externe, Grigory Karasin, va avea loc la jumătatea lunii ianuarie la Praga, relatează site-ul agenției Tass, conform mediafax.

“Am ajuns la un acord preliminar cu domnul Karasin, privind următoarea noastră întâlnire, care va avea loc în Praga, la mijlocul lunii ianurie”, a informat Abashidze.


Citeşte şi: O rusoaică este acuzată de spionaj în SUA

Acesta a adăugat că cele două părți “se vor adresa problemelor specifice privind cooperarea celor două țări în domeniul comercial, transporturi, economie și problemele umanitare”.

Abashidze a mai informat că în cadrul întâlnirii vor participa “reprezentanți ruși și georgieni din cadrul Ministerelor de Externe, Economie și Transporturi”.

Citeşte şi: Cutremur puternic la nord de Antarctica

La sfârșitul lunii noiembrie, fostul ministru georgian de Externe, Salome Zurabishvili, a câștigat alegerile prezidențiale din Georgia. Aceasta a candidat în mod independent, însă a fost susținută de Partidul Visul Georgian, care intenționează să dezvolte relațiile atât cu Rusia, cât și cu Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

diaconescu: Tentativa de asasinat are un rol signifiant %C3%AEn alegerile din SUA, dar nu determinant

Diaconescu: Tentativa de asasinat are un rol signifiant în alegerile din SUA, dar nu determinant Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a vorbit, marți, la...

Rusia a amânat Jocurile Prieteniei

Rusia a amânat Jocurile Prieteniei Jocurile Mondiale ale Prieteniei, o alternativă lansată de Rusia la Jocurile Olimpice de la Paris, au fost amânate pentru 2025,...

Volumul exporturilor moldovenești, mai mic cu 5,1% față de luna precedentă 

Volumul exporturilor moldovenești, mai mic cu 5,1% față de luna precedentă Potrivit Biroului Național de Statistică, în același timp, comparativ cu luna mai a anului...

Secret Service promite să coopereze ”pe deplin” la o anchetă independentă

Secret Service promite să coopereze ''pe deplin'' la o anchetă independentă Sub presiune după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump, prestigiosul Secret Service, însărcinat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.