X

Directoarea Europol avertizează asupra pericolului apariţiei unor false vaccinuri

Catherine De Bolle, directoarea Europol, agenţia Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, a avertizat asupra pericolului apariţiei unor false vaccinuri împotriva coronavirusului, transmite duminică dpa, potrivit agerpres

Într-o serie de declaraţii publicate duminică în ziare aparţinând grupului media Funke, De Bolle a vorbit despre riscul real ca delincvenţii să încerce să profite de cererea uriaşă pentru vaccin.

Citește și : Într-un singur an peste 1% din populaţia mondială s-a infectat cu SARS-CoV-2

Şefa Europol a avertizat că oficialităţi din domeniu au identificat deja semne concrete ale unor posibile acte criminale, cum ar fi faptul că presupuse vaccinuri sunt oferite spre vânzare pe social media.

Ea le-a cerut consumatorilor să aibă grijă, afirmând că oricine a riscat şi a dat curs unor asemenea oferte va avea cel mai probabil surpriza să constate că nu va primi nimic sau va primi un fals vaccin, ultima variantă putând avea serioase consecinţe din punct de vedere al sănătăţii celui care cumpără aşa ceva.

De Bolle a insistat că Europol a trimis deja alertele corespunzătoare şi le-a cerut statelor membre să acţioneze cu prudenţă.

Citește și : Suedia a raportat primul caz de contaminare cu varianta britanică a noului coronavirus

Autorităţile trebuie să fie pregătite şi pentru tentativele de a fura vaccinul, a adăugat ea, afirmând că Europol a identificat posibile puncte nevralgice. În fine, De Bolle a menţionat că departamentele de poliţie din întreaga Uniune Europeană conlucrează pentru a proteja transportarea vaccinului.

Tags: Catherine De BolleEuropolFunkevaccin
Categorii: Diaspora