X

Directorul AIEA spune că a purtat ‘discuţii constructive’ cu Teheranul în privinţa dosarului nuclear iranian

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat sâmbătă, la Teheran, că a avut “discuţii constructive” cu Iranul care ar putea duce la “acorduri importante” în privinţa dosarului nuclear iranian, transmite AFP, potrivit agerpres.  

“Cu discuţiile constructive pe care le avem acum (…) sunt convins că vom putea deschide calea către acorduri importante”, a spus Grossi, într-o conferinţă de presă cu Mohammad Eslami, directorul Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), în cea de-a doua zi a vizitei sale în Iran.

Citește și : Biden a fost operat cu succes de o leziune canceroasă ‘minoră’ a pielii

Potrivit dpa, Grossi a descris discuţiile cu reprezentanţii guvernului iranian ca având loc într-o “atmosferă de lucru, onestitate şi cooperare”.

La rândul său, Eslami şi-a exprimat speranţa că vizita lui Grossi va duce la “o cooperare profesionistă pe viitor” şi a anunţat o conferinţă internaţională la Teheran pe teme nucleare, insistând totodată că Iranul nu îmbogăţeşte uraniu peste nivelul de puritate de 60%.

Vizita lui Grossi intervine după descoperirea de particule de uraniu îmbogăţit aproape de nivelul necesar pentru fabricarea unei bombe atomice în facilitatea subterană de la Fordo, la circa 100 kilometri sud de capitala Teheran.

Iranul, care neagă că ar intenţiona să se doteze cu arme nucleare, s-a justificat invocând “fluctuaţii involuntare” în cursul procesului de îmbogăţire şi a asigurat că nu a făcut “nicio încercare de a îmbogăţi (uraniu) dincolo de 60%”.

Citește și : Exporturile de cereale ale Rusiei au explodat în ultimele luni

Tags: AIEAMohammad EslamiOIEARafael Grossiteheran
Categorii: Sinteze