Directorul Bellingcat, împiedicat să asiste la Premiile BAFTA de către poliţia britanică

Publicat:

Directorul executiv al site-ului de investigaţie Bellingcat, Christo Grozev, considerat de Kremlin un inamic, a afirmat vineri că a fost împiedicat să asiste la ceremonia de decernare a Premiilor BAFTA de către poliţia britanică, aceasta fiind îngrijorată de posibile “intenţii ostile ale unor state străine” faţă de unii jurnalişti, potrivit AFP, scrie agerpres

Într-o postare pe Twitter, Christo Grozev s-a declarat “surprins” să descopere că el şi familia sa au primit “interdicţie” de la poliţia britanică să asiste duminică la gala BAFTA, unde documentarul “Navalnîi” este nominalizat. Motivul invocat, potrivit lui Grozev, este că ei reprezintă “un risc pentru securitatea publică”.


Citește și :  Lukaşenko: Belarusul este gata să lanseze producţia de avioane de atac la sol Suhoi Su-25, care ‘şi-au dovedit eficienţa în Ucraina’

El a subliniat de asemenea pericolele cu care se confruntă jurnaliştii şi care vin nu doar de la “dictatorii criminali”, “dar şi din faptul că vocile jurnaliştilor sunt înnăbuşite – în loc să fie amplificate – de lumea civilizată pe care ei încearcă să o servească”.

Poliţia din Londra a subliniat că “faptul că unii jurnalişti trebuie să facă faţă intenţiilor ostile ale unor state membre atunci când se află în Regatul Unit este o realitate care ne îngrijorează”, refuzând să comenteze securitatea unei persoane anume sau sfaturile care i-au fost date.

“Suntem angajaţi să lucrăm cu partenerii noştri de la serviciile de informaţii pentru a ancheta aceste măsuri şi pentru a luat alte măsuri ca să garanteze securitatea celor care sunt vizaţi”, a precizat Scotland Yard într-un comunicat.

Poliţia din Londra subliniază de asemenea că nu poate interzice nimănui să asiste la un “eveniment privat”, care este responsabilitatea organizatorilor acestuia, recunoscând că recomandările sale pot însemna că organizatorii “au alegeri dificile de făcut pentru a decide cum să reducă riscurile pentru securitatea evenimentului lor”.

Jurnalistul de 53 de ani a fost plasat pe lista persoanelor căutate de Rusia.

Creat în iulie 2014 de un blogger britanic, Eliot Higgins, site-ul Bellingcat, cu sediul în Olanda, s-a specializat în jurnalism bazat pe analiza de date accesibile tuturor online.

Site-ul a anchetat, de exemplu, prăbuşirea zborului MH17, care a făcut 298 de morţi în estul Ucrainei în 2014, sau presupusa implicare a serviciilor de informaţii ruse în otrăvirea agentului dublu Serghei Skripal pe teritoriul Marii Britanii sau a opozantului Alexei Navalnîi.

Citește și : UE analizează mijloacele pentru a realiza achiziţii comune de muniţii pentru Ucraina (surse)

În ultimul timp, echipa Bellingcat s-a concentrat în special pe invazia rusă din Ucraina.

Rusia, care a calificat recent Bellingcat drept o “ameninţare”, a declarat organizaţia “indezirabilă” pe teritoriul său.

În septembrie, Grozev, responsabil de anchetele asupra Moscovei, a declarat pentru AFP că Bellingcat este “cel mai mare coşmar al Kremlinului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.