Directorul CIA, în vizită în Libia, la o lună după extrădarea unui suspect în atentatul de la Lockerbie

Publicat:

Directorul CIA, William Burns, s-a aflat joi într-o vizită în Libia, unde a discutat cu şeful guvernului cu sediul la Tripoli, la o lună după extrădarea în SUA a unui suspect libian în cazul atentatului de la Lockerbie, informează AFP, potrivit agerpres

Vizita este prima a unui şef al CIA după atacul împotriva consulatului american de la Benghazi (est) în 2012, în care au murit patru persoane, printre care şi ambasadorul Statelor Unite.


Citește și : TORNADĂ ucigaşă în Alabama (VIDEO)! Cel puţin şase oameni au murit

‘Prim-ministrul Abdelhamid Dbeibah s-a întâlnit joi la Tripoli cu directorul CIA, William Burns’, în prezenţa ministrului de externe Najla al-Mangouch şi a şeful serviciului de informaţii libian, Hussein al-Ayeb, a transmis pe Facebook biroul de presă al guvernului libian.

Potrivit sursei, Burns a ‘subliniat necesitatea de a dezvolta cooperarea economică şi de securitate între cele două ţări’.

Guvernul Dbeibah, recunoscut de ONU, dar a cărui legitimitate este contestată de tabăra rivală din estul Libiei, l-a extrădat la mijlocul lui decembrie în SUA pe Abu Agila Mohammad Massoud Kheir al-Marimi, un suspect în atentatul din 1988 împotriva unui avion al companiei Pan-Am, deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, în care au murit 270 de oameni.

După extrădare, guvernul Dbeibah a fost supus unor critici virulente ale opiniei publice, rivalilor politici şi unor apărători ai drepturilor omului, ce considerau că dosarul Lockerbie, închis în 2003, nu trebuia redeschis.

Mulţi analişti au comentat că puterea de la Tripoli şi-a asumat riscul unor astfel de critici în speranţa unui sprijin american sporit, în contrapartidă, în faţa rivalilor săi în această ţară profund divizată.

Sub presiunea opiniei publice, Dbeibah a dat asigurări că a ‘acţionat cu respectarea suveranităţii Libiei’, şi a negat că ar intenţiona să-l extrădeze şi pe Abdallah Senoussi, fost şef al serviciului de informaţii şi cumnat al lui Muammar Gaddafi.

Citește și : Aleşii americani cer EXPULZAREA lui Bolsonaro

Libia s-a cufundat în haos după revolta care a dus la căderea regimului Gaddafi în 2011, cu puteri rivale, o multitudine de miliţii înarmate şi mercenari străini împrăştiaţi pe teritoriul ţării, pe fond de ingerinţe străine.

Potrivit presei locale, directorul CIA urma să se deplaseze ulterior la al-Rajma (25 km est de Benghazi), pentru a se întâlni cu mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – ‘The Death of Slim Shady’, al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie

VIDEO - 'The Death of Slim Shady', al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie "The Death of Slim Shady (Coup de...

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale Cântăreaţa Pink a anunţat că nu va putea cânta, miercuri, la Berna. Această decizie a...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber Dosarul în care figurează bașcana Evghenia Guțul, învinuită de acceptarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.