Directorul CIA, la Cairo pentru discuţii asupra situaţiei din Gaza (media)

Publicat:

Directorul CIA, la Cairo pentru discuţii asupra situaţiei din Gaza (media)

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din Statele Unite (CIA), William Burns, se va deplasa la Cairo la sfârşitul acestei săptămâni pentru discuţii asupra unui armistiţiu şi a eliberării ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, teritoriu asediat şi bombardat de Israel de aproape şase luni, au anunţat vineri media americane, informează AFP.

Anunţul privind această nouă tentativă americană survine după ce SUA l-au presat joi pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să încheie “fără întârziere” un acord pentru un armistiţiu, pe fondul presiunii comunităţii internaţionale în faţa dezastrului umanitar din Fâşia Gaza, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

Bill Burns va avea întrevederi cu omologul său israelian, şeful Mossad-ului David Barnea, precum şi cu responsabili egipteni şi qatarioţi, a precizat New York Times.

Potrivit site-ului de informaţii Axios, este vorba de prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdelrahman Al-Thani, şi de şeful serviciilor de informaţii egiptene Abbas Kamel.

În ultimele săptămâni, negocierile care au loc la Doha şi la Cairo bat pasul pe loc.

Fâşia Gaza este de aproape şase luni scena unui război devastator între Israel şi Hamas, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian pe 7 octombrie.

Potrivit celui mai recent bilanţ, vineri, al Ministerului Sănătăţii al Hamas, 33.091 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Fâşia Gaza.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Atacul Hamas a dus la moartea a 1.170 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili ucişi în aceeaşi zi, potrivit unui bilanţ al AFP realizat pe baza unor cifre oficiale israeliene.

Peste 250 de persoane au fost răpite în timpul atacului şi duse ca ostatici în Fâşia Gaza, unde mai sunt încă deţinuţi 130 de ostatici, dintre care, potrivit armatei israeliene, 34 sunt morţi.

Israelul este supus unei presiuni internaţionale în creştere din cauza situaţiei catastrofale pentru cei 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza, ameninţaţi de foamete la scară masivă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026 Mijloacele de transport din stânga...

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.