StiripesurseSocialDirectorul Liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău, reținut de CNA pentru corupție

Directorul Liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău, reținut de CNA pentru corupție

Publicat:

Directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău și reprezentantul unui agent economic au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de corupție. Potrivit instituției, două persoane cu funcții de conducere din cadrul liceului, alături de factori de decizie ai unui grup de agenți economici, sunt cercetate pentru presupuse fapte de delapidare, corupere pasivă și trafic de influență.

CNA susține că persoanele vizate ar fi delapidat mijloace bănești aflate la balanța instituției prin angajări fictive și ar fi pretins, acceptat și primit sistematic sume de bani de la diverși agenți economici, echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziție de bunuri, servicii și lucrări.

De asemenea, există bănuieli rezonabile că funcționarii ar fi încasat bani de la părinții elevilor, fără temei legal, sub diverse pretexte.

În cadrul operațiunii, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliile și birourile persoanelor vizate, precum și la sediile unor agenți economici implicați. De la fața locului au fost ridicate documente contabile, contracte de achiziție, sume de bani și alte materiale relevante pentru cauză.

Directorul liceului și reprezentantul agentului economic au fost reținuți pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să decidă asupra măsurilor preventive.


photo 2025 10 30 11.00.11

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ouă neconforme pe piață. ANSA dispune retragerea unui lot

Un lot de ouă cu risc pentru sănătate urmează să fie retras de pe piață. Citește și: Atenție! Lituania menține închisă frontiera cu Belarus Decizia a...

Atenție! Lituania menține închisă frontiera cu Belarus

Lituania menține închisă frontiera cu Belarus până la data de 30 noiembrie 2025, anunță Agenția Națională Transport Auto (ANTA). Citește și: Scandal în Parlament: „Taci...

Val de varicelă în școli și grădinițe

Numărul cazurilor de varicelă este în creștere, transmite TVR Moldova. Citește și: Scandal în Parlament: „Taci și votează!” Virusul varicelo-zosterian are o sezonalitate specifică și este...

Un procuror a fost sancționat de CSP, după comiterea mai multor „abaterii disciplinare”

Procurorul Ion Gherman fost sancționat disciplinar cu „avertisment” și „mustrare” de către Colegiul de Disciplină și Etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP),...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.