Directorul OIEA urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu directorul general al AIEA

Publicat:

Directorul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA) Mohammad Eslami anunţă sâmbătă că urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, la Viena, cu directorul general al Agenţiei Internţaionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP, scrie news.ro

”Voi pleca duminică în Austria, pentru a participa la Adunarea Generală anuală a AIEA de la Viena, unde mă voi întâlni cu domnul Grossi şi cu omologii mei”, din alte state membre AIEA, anunţă, la televiziunea de stat, Mohammad Eslami.


Citește și : OMS este îngrijorată cu privire la declinul testărilor Covid

Această Adunare Generală este prevăzută în perioada 26-30 septembrie.

Mohammad Eslami face această declaraţie după ce ”jandarmul nuclear” al ONU a anunţat la 7 septembrie că ”nu este în măsură să garanteze” faptul că programul nuclear iranian este ”exclusiv paşnic” – din cauza unei ”absenţe a unor progreselor” în problema a trei instalaţii nedeclarate, în care au fost găsite urme de uraniu în trecut, potrivit unui raport confidenţial

Acesta este unul dintre punctele de blocare a negocierilor lansate în aprilie 2021 în vederea unei relansări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian încheiat de teheran cu marile puteri, menit să limiteze programul nuclear iranian, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor impuse de către Statele Unite.

Teheranul a cerut în mai multe rânduri închiderea unei anchete AIEA cu privire la aceste instalaţii, o cerere refuzată de către Rafael Grossi, în lipsa unor răspunsuri ”credibile” din partea Republicii islamice.

Iranul denunţă o ”politizare” a AIEA şi a acestei anchete şi dă asigurări că a cooperat ”deplin” cu agenţia ONU.

Citește și : Rusia nu mai are unde să depoziteze o recoltă istorică de grâu

”Sper ca discuţiile mele să pună capăt cât mai curând posibil acuzaţiilor false cu privire la anumite instalaţii”, a declarat Eslami, denunţând ”presiuni politice şi psihologice” exercitate asupra Iranului.

Preşedintele ianian Ebrahim Raisi a reafirmat, în discursul pe care l-a susţinut la Adunarea Generală a ONU, la New York, că ţara sa nu caută să se doteze cu arma nucleară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.