Directorul OMS: Persoanele cele mai sărace riscă să fie călcate în picioare în goana după vaccinuri

Publicat:

Informaţiile despre un al treilea vaccin promiţător împotriva COVID-19 dau speranţe, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a atras atenţia în acelaşi timp că “persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile riscă să fie călcate în picioare în goana după vaccinuri”, potrivit DPA şi AFP, scrie agerpres

“Odată cu cele mai recente veşti pozitive în legătură cu testele clinicile asupra vaccinurilor, lumina de la capătul acestui lung şi întunecat tunel devine tot mai puternică”, a spus şeful OMS într-o conferinţă de presă la Geneva.


Citește și : Primul vaccin anti-COVID va ajunge în Italia la sfârșitul lui ianuarie

“Există acum o speranţă reală ca vaccinurile combinate cu alte măsuri de sănătate publică dovedite să pună capăt pandemiei”, a afirmat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus le-a cerut guvernelor să se asigure că fiecare ţară primeşte vaccinuri şi a salutat declaraţiile în acest sens din weekend ale G20, grupul marilor economii din lume.

“Există acum un risc real ca persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile să fie călcate în picioare în goana după vaccinuri”, a atras el totuşi atenţia.

După Pfizer-BioNTech şi Moderna, luni a venit rândul tandemului AstraZeneca-Oxford să publice rezultate preliminare ale vaccinului său, care este în faza a treia de testare pe om.

Vaccinul a arătat o eficacitate cuprinsă între 70% şi 90%, în funcţie de modul în care este administrat. Primele două vaccinuri au arătat o eficacitate de 95%, de asemenea tot conform unor rezultate preliminare.

Avantajul vaccinului AstraZeneca-Oxford este că se păstrează la temperaturi de câteva grade, în timp ce celelalte două necesită temperaturi extrem de scăzute.

Rusia şi China desfăşoare de asemenea teste, fiecare dezvoltând un vaccin naţional.

Citește și : Comisia Europeană avertizează Franța: Jurnaliştii trebuie să-şi facă munca LIBER!

Pentru a se evita ca cele mai bogate ţări să achiziţioneze toate dozele de vaccin, care în primele luni nu vor fi disponibile decât în cantităţi limitate, OMS a creat un mecanism numit ACT-Accelerator care ar trebui să permită distribuirea echitabilă a vaccinurilor şi a altor eventuale tratamente.

Însă pentru acest lucru vor fi nevoie de 4,3 miliarde de dolari imediat, a reamintit Tedros Adhanom Ghebreyesus, adăugând că pentru anul viitor vor fi nevoie de alte 23,8 de miliarde de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.