Directorul OMS primeşte ameninţări cu moartea

Publicat:

Directorul general de la Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a dezvăluit miercuri că în ultimele trei luni, perioadă în care entitatea pe care o conduce a fost implicată în lupta globală împotriva coronavirusului, a primit ameninţări cu moartea şi a fost ţinta unor atacuri de tot felul, inclusiv cu caracter rasist, informează EFE, potrivit agerpres.

“De trei luni de zile primesc atacuri la persoană, unele rasiste, şi ca să fiu sincer sunt mândru de culoarea pielii mele. Am primit inclusiv ameninţări cu moartea, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa că sunt atacat când oamenii mor, când se pierd vieţi în fiecare clipă?”, a declarat şeful OMS.


Citește și: A doua zi consecutiv cu aproape 2000 de decese în SUA

Tedros, microbiolog şi fost ministru al sănătăţii şi de externe al Etiopiei, a afirmat că unul dintre atacurile iniţiale a pornit din Taiwan şi că executivul de la Taipei, în plină criză de coronavirus în Asia, nu s-a demarcat de aceste agresiuni la adresa persoanei sale.

Într-o conferinţă de presă virtuală, la care au participat alţi doi înalţi responsabili care coordonează răspunsul OMS la pandemie, directorul general al organizaţiei a susţinut că în timp ce nu acordă atenţie atacurilor împotriva lui, simte în schimb o mare tristeţe atunci când atacurile sunt îndreptate împotriva comunităţii sau continentului african.

“Când este un atac la persoană nu-mi pasă, nu sunt mai bun decât alţii, dar când este insultată o comunitate întreagă, atunci nu pot tolera acest lucru”, a comentat el. Tedros a adăugat că OMS “nu face politică” şi că misiunea sa este “să ne preocupăm pentru cei săraci şi vulnerabili”.

“OMS va face tot ce-i stă în putinţă pentru a nu regreta nimic, însă pe parcurs ne mai şi înşelăm, la fel ca fiecare fiinţă umană”, a mai declarat Tedros.

În replică, autorităţile taiwaneze i-au transmis joi directorului general al OMS să-şi ceară scuze pentru acuzaţiile aduse pe care le-au calificat drept “fără fundament”. “Ţara noastră nu a incitat niciodată populaţia să lanseze atacuri la persoană împotriva lui sau să facă remarci rasiste”, a declarat joi pentru presă Joanne Ou, purtătoarea de cuvânt a MAE taiwanez, citată de AFP. Ea i-a transmis lui Tedros să-şi ceară scuze pentru “defăimare”.

Citește și: Australienii blocaţi în America și în Africa de Sud vor fi repatriați

Într-o postare pe Facebook, preşedinta Tsai Ing-wen l-a invitat pe Tedros în Taiwan pentru a trage învăţămintele din felul în care autorităţile locale au gestionat epidemia de coronavirus şi i-a cerut “să reziste presiunilor Chinei”.

“De-a lungul anilor, am fost împiedicaţi să accedem la organizaţii internaţionale şi ştim mai bine decât oricine ce înseamnă să fii discriminat şi izolat”, a adăugat ea.

Relaţiile dintre OMS şi Taiwan erau tensionate încă dinaintea izbucnirii pandemiei şi s-au deteriorat şi mai mult pe parcursul acestor ultime trei luni, scrie AFP, care aminteşte că, în ultimii ani, la presiunile Beijingului, Taiwanul a fost exclus din OMS. Taiwanul asista la adunarea anuală a OMS în calitate de observator.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.