
Directorul Penitenciarului numărul 9 – Pruncul, Eduard Timofei, a fost reținut de procurorii anticorupție. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Informația privind reținerea directorului Penitenciarului nr. 9, Eduard Timofei, a devenit publică ieri seară, după ce Administrația Națională a Penitenciarelor a emis un comunicat de presă. Instituția a anunțat că acesta este vizat într-o cauză penală instrumentată de Procuratura Anticorupție, însă nu a menționat nimic despre motivele reținerii, potrivit moldova1.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Solicitat de postul nostru de televiziune, șeful de la Anticorupție, Marcel Dumbravan, a menționat că Timofei este acuzat de fapte de corupție și de abuz în serviciu în raport cu subalternii săi. Deocamdată, alte informații nu au fost făcute publice.
Cel mai probabil, procurorii dețin probe care susțin bănuielile formulate, întrucât mâine vor solicita instanței aplicarea unui mandat de arest preventiv.
Între timp, Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că va coopera pe deplin cu organele de urmărire penală și va oferi tot sprijinul necesar pentru desfășurarea anchetei. Instituția a reiterat că aplică o politică de toleranță zero față de corupție și față de orice încălcare a legii incompatibilă cu statutul funcționarului public cu statut special.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
This post was last modified on 08/07/2026 22:48 22:48