Discursul lui Putin de la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, amânat din cauza unui atac informatic

Publicat:

Din cauza unui atac al hackerilor asupra Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg discursul preşedintelui rus Vladimir Putin a fost amânat potrivit Kremlinului, relatează DPA şi Reuters, potrivit agerpres

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că discursul preşedintelui, programat pentru ora 11.00 GMT, a fost amânat cu o oră din cauza unui atac cibernetic de tip “denial of service”.


Citește și :  De la ‘Watergate’ la ‘Partygate’: 50 de ani de la apariţia unui sufix asociat scandalurilor

El a mai spus că specialiştii lucrează la rezolvarea problemei şi nu a dat vina pe elemente din Ucraina.

Discursul lui Putin este momentul de vârf al forumului economic anual, iar Kremlinul a anunţat un discurs de referinţă al preşedintelui.

Citește și : Consiliului Europei constată progrese şi lipsuri în protecţia femeilor din România împotriva violenţei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.