Discuţie telefonică între Netanyahu şi regele Mohammed al VI-lea al Marocului

Publicat:

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a invitat în Israel pe regele Mohammed al VI-lea al Marocului în cursul unei discuţii telefonice la două săptămâni după anunţul normalizării relaţiilor dintre cele două ţări, a informat vineri biroul prim-ministrului, notează AFP, potrivit agerpres.

Convorbirea telefonică a avut loc la trei zile după vizita unei delegaţii israeliene la Rabat pentru a semna o serie de acorduri oficializând normalizarea negociată sub egida Statelor Unite.


Citește și : Erdogan s-a exprimat în favoarea îmbunătăţirii relaţiilor Turcia-Israel

La rândul său, regele Mohammed al VI-lea şi-a exprimat “satisfacţia pentru reactivarea mecanismelor de cooperare şi reluarea contactelor regulate, în cadrul unor relaţii diplomatice paşnice şi amicale”, potrivit unui comunicat al cabinetului regal care nu a menţionat invitaţia adresată de premierul israelian.

Marocul a devenit a patra ţară arabă care a anunţat în acest an normalizarea relaţiilor cu statul evreu, după Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Sudan.

“Liderii s-au felicitat reciproc pentru reluarea legăturilor dintre ţările lor, semnarea declaraţiei comune cu Statele Unite şi a unor acorduri între cele două ţări”, a indicat biroul premierului Benjamin Netanyahu într-un comunicat.

“Pe lângă aceasta, au fost stabilite mecanismele pentru aplicarea acordurilor”, potrivit documentului.

În cursul acestei discuţii “amicale”, Benjamin Netanyahu l-a invitat pe suveranul marocan să vină în Israel, în timp ce regele Mohammed al VI-lea i-a reamintit “legăturile călduroase care există între evreii marocani şi expatriaţii marocani din Israel”, potrivit comunicatului israelian.

“Premierul a spus că întregul Israel este entuziast în ce priveşte pacea dintre cele două ţări”, a menţionat comunicatul.

Regele Marocului i-a reiterat poziţia sa legată de problema palestiniană, şi anume crearea unui stat palestinian alături de statul evreu, potrivit cabinetului acestuia.

Marţi, au fost semnate patru acorduri bilaterale între Israel şi Maroc, centrate asupra legăturilor aeriene directe, gestionarea apei, conectarea sistemelor financiare şi un acord de eliminare a vizelor pentru diplomaţi.

Citește și : Papa Francisc, în tradiţionalul său mesaj ‘Urbi et Orbi’: Avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate

Israelul şi Maroc urmează să îşi redeschidă birourile diplomatice. Marocul şi-a închis biroul său de legătură de la Tel Aviv în anul 2000 la începutul celei de-a doua Intifade palestiniene.

Marocul adăposteşte cea mai importantă comunitate evreiască din Africa de Nord, de circa 3.000 de persoane. Aproximativ 700.000 de evrei de origine marocană trăiesc în Israel, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.