X

Discuţii intra-siriene guvern-opoziţie după o pauză de nouă luni

Discuţiile intra-siriene în legătură cu o nouă constituţie urmează să reînceapă luni la sediul Naţiunilor Unite din Geneva, după o pauză de nouă luni din cauza dezacordurilor cu privire la ordinea de zi şi a restricţiilor legate de pandemie, informează dpa, scrie agerpres.

Reprezentantul ONU pentru Siria Geir Pederson a invitat 15 delegaţi din cadrul guvernului, ai opoziţiei şi societăţii civile pentru a lucra la o reformă constituţională şi a da un impuls găsirii unei soluţii politice la războiul civil sângeros ce durează de aproape un deceniu.

Citește și : Alexei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei în spitalul din Berlin

Diplomatul ONU a precizat, înainte de discuţiile de o săptămână, că nu se aşteaptă la progrese în acest stadiu dar speră să stabilească mai multe întâlniri regulate între părţile opuse.

Procesul de negociere ar putea fi ajutat dacă ambele părţi construiesc încrederea prin a aborda soarta multor deţinuţi şi a persoanelor dispărute în război, potrivit lui Pedersen.

Cu toate acestea, preşedintele sirian Bashar al-Assad, susţinut de Rusia, a arătat puţină dispoziţie pentru concesii, în urma succeselor militare ale guvernului.

Citește și : Locuitorii din zonele de coastă din Louisiana şi Cuba, evacuaţi din calea uraganelor Marco şi Laura

Tags: genevaONUpandemieSiria Geir Pederson
Categorii: Știrile zilei