Discuții la MAE cu coordonatoarea rezidentă ONU în Moldova

Secretarul de stat Corina Călugăru a avut o întrevedere cu coordonatoarea rezidentă a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova, Yeşim Oruç.

Citește și: Incendiu de pe strada Melestiu a fost stins. Urmează să fie stabilită cauza izbucnirii

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), discuțiile au vizat principalele aspecte ale colaborării dintre Republica Moldova și ONU, precum și prioritățile pentru perioada următoare. De asemenea, a fost abordată elaborarea viitorului Cadru de Cooperare Republica Moldova – ONU 2028–2032 și pregătirile pentru prezentarea celui de-al doilea Raport Național Voluntar privind implementarea Agendei 2030, în cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă, care se va desfășura în luna iulie, la New York.

Un subiect al discuțiilor l-au constituit candidaturile Republicii Moldova pentru structurile elective ale Organizației Națiunilor Unite, fiind evidențiat interesul țării noastre de a-și consolida contribuția la agenda globală și la procesele multilaterale de promovare a păcii, dezvoltării durabile și drepturilor omului.

De asemenea, interlocutoarele au efectuat un schimb de opinii privind posibilitățile de fortificare a prezenței sistemului ONU în Republica Moldova, inclusiv prin includerea unui reprezentant UNESCO în cadrul Echipei de Țară a ONU, pentru a facilita utilizarea expertizei organizației în domeniile educației, culturii, științei și patrimoniului.

Secretarul de stat Corina Călugăru a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a aprofunda cooperarea ONU și de a valorifica în continuare expertiza și mecanismele organizației pentru susținerea reformelor și avansarea procesului de integrare europeană.

This post was last modified on 22/06/2026 19:13 19:13

Tags: MAEONU
Știrile zilei