Discuţii privind manevre comune SUA-Germania-Polonia

Publicat:

Washingtonul, Berlinul şi Varşovia au în vedere organizarea în curând de exerciţii militare comune în Polonia în cadrul NATO, în faţa ameninţării ruse pe frontul estic, a indicat duminică seara ministrul german al apărării, potrivit AFP, scrie agerpres.  

“Există reflecţii” pe acest subiect, a declarat Boris Pistorius pe canalul public ARD, menţionând că nu doreşte “deocamdată” să confirme sau să dea detalii.


Citește și : Departamentul de Stat al SUA reafirmă: ‘Crimeea este Ucraina’

El a adăugat că ideea acestor manevre militare comune, într-o ţară care are graniţă cu Ucraina, ar fi de a trimite un semnal “foarte clar” atât în cadrul Alianţei nord-atlantice, “cât şi (preşedintelui rus Vladimir) Putin”.

Ministrul german a asigurat că NATO este “departe de a fi atât de slabă pe cât s-a crezut mult timp” şi este “mult mai puternică şi unită decât anul trecut”, înainte de ofensiva rusă din Ucraina.

Obiectivul ar fi şi de a calma “frontul estic” al NATO, “arătând ţărilor din Europa de est, ca Polonia, ţările baltice, Slovacia şi altele, că Germania, ca membrul european cel mai important al Alianţei, şi SUA ca partener transatlantic îşi respectă obligaţiile de apărare în cadrul organizaţiei”, a indicat Pistorius.

Citește și :  Regele Charles al III-lea ignoră dorința mamei sale și îi oferă titlul de regină soției sale

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean ‘şi-a dat în petec’ în Italia

Un moldovean 'şi-a dat în petec' în Italia Un moldovean în vârstă de 35 de ani a fost arestat la Roma, Italia şi este acuzat...

Alegătorii de peste hotare mai au doar 10 zile pentru a se înregistra la CEC

Alegătorii de peste hotare mai au doar 10 zile pentru a se înregistra la CEC Comisia Electorală Centrală reamintește alegătorilor din afara țării că în...

Ani grei de închisoare pentru moldovenii care au omorât un bărbat în Italia

Ani grei de închisoare pentru moldovenii care au omorât un bărbat în Italia Cei doi moldoveni care acum un an au ucis în bătaie un...

O moldoveancă a fost UCISĂ de soţul italian! Detalii şocante despre crimă

O moldoveancă a fost UCISĂ de soţul italian! Detalii şocante despre crimă Erik Zorzi, un șofer de camion originar din Italia, provincia Padova, în vârstă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.