X

Discuțiile privind procedura de suspendare a președintelui Trump se intensifică la Washington

Discuțiile în sensul lansării procedurii de suspendare a președintelui Donald Trump s-au intensificat la Washington, în urma presupusei convorbiri pe care liderul de la Casa Albă le-ar fi avut cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează site-ul cotidianului The Guardian, potrivit mediafax.

Discuția telefonică dintre cei doi șefi de stat, din 25 iulie, a avut ca scop felicitarea noului președinte ucrainean și abordarea subiectului corupție, implicându-l, în acest sens, și pe fostul vicepreședinte Joe Biden.

Citește și : ONU declară urgenţa climatică; zeci de lideri ai lumii, sub presiune

Conform declarației unui membru al Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanţilor, remarcile făcute de președintele american au reușit să „intensifice această controversă” și au determinat membrii Partidului Democrat să ia în considerare începerea procedurilor de suspendare a șefului de stat.

Detaliile discuției telefonice fac obiectul criticii, declarată de comunitatea ofițerilor de informații americani, privind comportamentul președintelui Trump.

Împotriva precedentului judiciar, directorul Serviciului american de Informații, Joseph Maguire, a refuzat să ofere detalii suplimentare membrilor Congresului, invocând clauza privilegiului prezidențial.

Citește și : Antonio Guterres anunţă crearea unui Comitet constituţional pentru Siria

Duminică, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Nancy Pelosi, care a rezistat apelurilor privind suspendarea președintelui pe fondul legăturilor acestuia cu Federația Rusă, comunică faptul că oficialii administrației publice “vor începe un nou capitol privind lipsa de legalitate a președintelui care îi va conduce către un nou stadiu al investigațiilor”, în cazul în care Joseph Maguire refuză să ofere informații Congresului.

Tags: Casa AlbaDonald TrumpJoe BidensuspendareVolodimir Zelenskiwashington
Categorii: Știrile zilei