Disensiunile cu Polonia îşi fac loc pe agenda summitului UE

Publicat:

Disputa între UE şi Varşovia privind independenţa justiţiei poloneze şi primatul dreptului UE s-a impus pe agenda summitului liderilor celor 27, care se reunesc joi şi vineri la Bruxelles, relatează AFP, potrivit agerpres.

Chiar înainte de începutul reuniunii, şeful guvernului polonez Mateusz Morawiecki s-a întâlnit cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi urma să aibă o întrevedere la 12.00 GMT cu cancelarul german Angela Merkel.


Citeşte şi: NATO are un plan pentru descurajarea ameninţării ruse – Black News

Şefii de stat şi de guvern trebuie să discute despre creşterea accentuată a preţurilor la energie, întârzierile anumitor ţări în vaccinarea împotriva COVID-19 şi tensiunile cu Belarusul în jurul afluxului de migranţi.

Acestui program încărcat i s-a adăugat criza declanşată de Tribunalul constituţional polonez – apropiat de partidul naţionalist conservator la putere – care a decretat pe 7 octombrie anumite articole din tratatele europene incompatibile cu Constituţia naţională.

O decizie denunţată de Bruxelles ca un atac fără precedent împotriva primatului dreptului european şi a competenţei Curţii de Justiţie a UE, dar şi ca pe ilustrarea ultimă a lipsei de independenţă a justiţiei poloneze faţă de guvern.

Aceasta a provocat tensiuni marţi între, de o parte, Parlamentul European şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a promis că va lua măsuri împotriva Varşoviei, şi de cealaltă parte premierul polonez, care a vorbit încă o dată despre supremaţia Constituţiei naţionale.

“UE este într-un moment crucial în care trebuie să aleagă fie să-şi continue limbajul forţei şi al şantajului, care va duce după părerea mea la o atrofiere a organizaţiei, fie să revină la rădăcinile sale, la suveranitatea statelor membre”, a declarat joi dimineaţă ministrul adjunct al afacerilor externe Szymon Szynkowski vel Sek pentru media poloneze.

La cerea anumitor state, printre care Ţările de Jos, subiectul va fi “abordat” la reuniunea Consiliului European, dar nu va prilejui adoptarea de concluzii, spre deosebire de alte puncte de pe ordinea de zi.

“Un mare număr de şefi de stat şi de guvern îşi vor exprima îngrijorarea”, a spus un diplomat european.

Însă anumite ţări, precum Germania, sunt adepte ale “dialogului” cu Varşovia. “Nu este vorba de a face din acest summit o confruntare (…) Nu aşteptăm o discuţie privind sancţiuni împotriva Poloniei”, a spus o sursă guvernamentală la Berlin.

După întâlnirea sa cu Angela Merkel, premierul polonez va avea o reuniune cu omologii săi din grupul de la Vişegrad (Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia).

Mai multe capitale consideră că este de neconceput o aprobare a planului de relansare polonez de 36 de miliarde de euro, în prezent blocat de Comisie, care cere garanţii privind independenţa sistemului judiciar al ţării.

“Nu văd cum, în starea actuală, cum Comisia ar putea să valideze acest plan de relansare”, au comentat surse de la Palatul Elysee. “Nu este un şantaj financiar, este răspunsul privind principii fundamentale, de prim rang, printre care se află garanţiile privind statul de drept şi independenţa justiţiei”.

UE dispune de alte instrumente pentru a impune respectarea statului de drept, dar sunt dificil de pus în aplicare, şi ţările membre se opun oricărei precipitări.

Citește și: EXPLOZII puternice la o bază militară americană din Siria – Black News

Eurodeputaţii fac presiuni asupra Comisiei, ameninţând cu o acţiune în justiţie pentru ca aceasta să declanşeze fără întârziere un nou mecanism care permite suspendarea plăţilor de fonduri UE către ţările în care se constată încălcări ale statului de drept care aduc atingere bugetului comunitar.

O procedură care ar putea viza Polonia şi Ungaria, altă ţară criticată cu regularitate de Bruxelles. Însă statele membre preferă să aştepte un aviz al CJUE privind această reglementare înainte de a o utiliza.

Mecanismul face în prezent obiectul unui recurs în anulare al Poloniei şi Ungariei în faţa justiţiei europene şi o decizie nu este aşteptată înainte de sfârşitul anului sau de începutul lui 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.