Disident rus: România este o țintă pentru Kremlin. „Putin lucrează cu localnicii. Altfel nu se poate”

Jurnalistul și disidentul rus Vladimir Kara Murza susține că România se află în vizorul Kremlinului din cauza statutului său de membru NATO și al Uniunii Europene. Într-un interviu acordat postului Digi24, opozantul regimului Putin a explicat că Rusia urmărește în mod constant să influențeze politicile și alegerile din statele occidentale, inclusiv prin colaborări locale.

„Fiecare țară membră NATO și UE devine automat o țintă. Iar România, fiind și vecină la Marea Neagră, este cu atât mai vulnerabilă. În perioada sovietică aveam o graniță comună. Când Putin pune ochii pe o țară, lucrează și cu localnicii. Altfel nu se poate”, a declarat Kara Murza.

Disidentul rus, încarcerat în prezent în Rusia, susține că tactica Kremlinului nu este una nouă și că își are rădăcinile în metodele vechiului KGB, care folosea așa-numitele „măsuri active” pentru a manipula opinia publică și alegerile în alte state.

„Știm că oamenii care conduc Rusia astăzi sunt angajați ai KGB-ului. Ei însuși spun că nu există foști ofițeri KGB. Acesta e limbajul lor: influențarea alegerilor, opiniei publice, colaborarea cu politicieni locali. Nu am dovezi documentate, dar convingerea mea este că în România deja se întâmplă asta, ca în multe alte țări occidentale”, a afirmat Kara Murza.

El a amintit și de perioada anilor ’90, când arhive ale Partidului Comunist au fost desecretizate, scoțând la iveală legături între politicieni din Occident și Uniunea Sovietică.

Declarațiile vin în contextul în care tot mai multe voci în Europa atrag atenția asupra operațiunilor hibride desfășurate de Rusia în regiune, inclusiv prin dezinformare, sprijin pentru partide extremiste și acțiuni subversive.

This post was last modified on 22/05/2025 13:31 13:31

Tags: disidentkremlinRomaniarusțintă
Categorii: ExterneSintezeȘtirile zilei