X

Disney a anunţat că ‘Frozen 3’ va fi lansat în 24 noiembrie 2027

Disney a anunţat că ‘Frozen 3’ va fi lansat în 24 noiembrie 2027

Disney a anunţat că cel de-al treilea episod al francizei sale de succes „Regatul de gheaţă/ Frozen” va fi lansat în cinematografe în 24 noiembrie 2027, în jurul Zilei Recunoştinţei.

Lansat în 2013, primul episod, inspirat dintr-un basm de Andersen, a urmărit călătoria Annei pentru a o găsi pe sora ei Elsa, care se lupta cu puterile necontrolate ale gheţii care îi permiteau să creeze gheaţă şi zăpadă, potrivit stiripesurse.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

Filmul a fost un succes mondial în special datorită hitului „Le tIt Go”. „Frozen” a devenit filmul de animaţie cu cele mai mari încasări din istorie, aproape 1,3 miliarde de dolari la nivel mondial.

Premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie în 2014, acesta a inspirat deja o continuare în 2019. În acest al doilea opus, viaţa de zi cu zi a Elsei este dată peste cap atunci când cele patru elemente (pământ, apă, foc şi aer) ameninţă să îi distrugă oraşul.

În noiembrie 2023, şeful Disney, Bob Iger, a anunţat, de asemenea, că o a patra parte a „Frozen” era pregătită de studiouri. Potrivit publicaţiei americane Variety, compozitorii Kristen Anderson-Lopez şi Robert Lopez, care au scris hiturile pentru film, vor scrie melodiile pentru aceste două noi filme.

Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

În afară de „Frozen 3”, Disney a dezvăluit şi data de lansare a unui nou film Pixar, „Hoppers”, programat pentru 6 martie 2026. Acesta spune povestea unei tinere care foloseşte tehnologia pentru a înţelege gândurile animalelor.

Tags: DisneyFrozen
Diverse