X

Disney îşi ÎNCHIDE zeci de magazine din America de Nord

Disney a anunţat miercuri că va închide “cel puţin 60” dintre magazinele sale din America de Nord anul acesta pentru a se concentra pe activităţile sale de vânzare online, informează AFP, potrivit agerpres. 

Aceste închideri nu vor fi însă decât o primă etapă, numărul 1 mondial din industria divertismentului precizând într-un comunicat că intenţionează să “reducă semnificativ punctele sale fizice de vânzare” pentru a dezvolta comerţul electronic.

Citeşte şi: De voie, de nevoie, Merkel acceptă o relaxare treptată a restricţiilor

“Comportamentul consumatorului s-a orientat spre cumpărături pe internet şi, în acelaşi timp, pandemia a schimbat ceea ce se aşteaptă consumatorii de la un retailer”, a declarat în comunicat Stephanie Young, responsabilă din cadrul Disney.

Disney doreşte, de asemenea, să-şi dezvolte anul viitor platforma de vânzări “shopDisney” şi să o integreze mai bine în aplicaţiile mobile dedicate parcurilor sale de distracţii şi în prezenţa sa pe reţelele de socializare.

Aceste modificări vor fi însoţite de crearea de noi produse ale diferitelor mărci deţinute de Disney (îmbrăcăminte pentru adulţi, “streetwear”, produse pentru casă şi alte produse derivate), se adaugă în comunicat.

Vezi şi: Un prototip al rachetei Starship A EXPLODAT după aterizare – VIDEO

Grupul nu specifică locaţiile magazinelor care se vor închide şi nici numărul de locuri de muncă care se vor pierde în urma acestei decizii.

În prezent, există în jur de 300 de “magazine Disney” în întreaga lume.

Tags: America de NordDisneymagazineStephanie Young
Categorii: Știrile zilei