Regimul de la Teheran va face tot ce este necesar pentru a se agăța de putere – inclusiv sacrificarea economiilor altor state din Golf.
Primele șase zile ale războiului din Iran au costat SUA 12,7 miliarde de dolari (9,5 miliarde de lire sterline), dar acum Pentagonul solicită finanțare militară de până la 200 de miliarde de dolari. Petrolul la 125 de dolari pe baril nu mai este o fantezie iraniană sau rusească, potrivit stiripesurse.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Bijuteria coroanei Qatarului, Ras Laffan – cea mai mare instalație de gaze naturale lichefiate din lume – s-ar putea să nu se redeschidă complet timp de cinci ani, cu un cost de 20 de miliarde de dolari pe an.
Alte depozite de petrol combustibil din Golf, de la Bahrain la Abu Dhabi, sunt expuse dronelor low-cost ale Iranului. Apoi, adăugați costul uman de 18.000 de civili răniți și peste 3.000 de morți numai în Iran, scrie The Guardian într-o analiză.
Regimul de la Teheran, care luptă pentru supraviețuirea sa, avertizase de mult timp că, dacă ar fi atacat, va riposta prin vizarea bazelor americane din regiune. Cu toate acestea, Donald Trump, președintele SUA, a părut surprins când a făcut acest lucru.
Obișnuit cu decenii de izolare și condamnare, Ali Khamenei, fostul lider suprem, a declarat la începutul lunii februarie: „Americanii ar trebui să știe că, dacă încep un război, de data aceasta va fi un război regional”.
Iranul a mai spus că o nouă fază a conflictului va începe dacă instalațiile sale energetice ar fi atacate. Ali Larijani, șeful securității iraniene asasinat, a explicat acest lucru statelor din Golf și a încercat să le convingă că interesul lor național nu constă în a se alătura Israelului.
Regimul iranian nu are nicio remușcare în a escalada războiul. Într-adevăr, dorința sa de a face acest lucru este cea mai mare armă a sa. Un oficial iranian a avertizat săptămâna aceasta: „Au fost concepute și alte cărți de joc care vor intra în luptă la momentul potrivit”. Se referă probbil la instalațiile de desalinizare din Golf, centrul ecosistemului fragil al regiunii.
Iranul nu are nimic de pierdut
Conducerea Iranului, neavând nimic de pierdut, beneficiază de un avantaj asimetric al fricii. De exemplu, pentru europeni precum Giorgia Meloni, prim-ministrul italian, principala preocupare este recesiunea și un aflux masiv de refugiați dintr-un Iran destrămat. Ea spune că Europa ar trebui să se pregătească să-și închidă granițele.
În mod similar, trimiterea de nave militare pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz pare plină de pericole politice pentru liderii europeni. Trump ar putea acum să ceară „un efort de echipă” pentru a asigura siguranța strâmtorii, dar Europei i se cere să escaladeze un război despre care nu a fost consultată și ale cărui consecințe le-a prezis.
La Casa Albă, se spune că președintele SUA este „mai furios decât a fost vreodată”. El este furios pe aliații săi europeni, pe care îi consideră ezitanți și nerecunoscători, și pe criticii săi din grupul Maga. Este furios pe Tulsi Gabbard, directoarea sa de informații naționale, pentru că a depus mărturie în fața Congresului că Iranul nu își reconstruiește instalațiile de îmbogățire a uraniului și pe JD Vance, a cărui tăcere vorbește de la sine.
Chiar și atractivitatea sa în rândul dreptei populiste europene este pusă sub presiune. Tino Chrupalla, co-liderul partidului german Alternative für Deutschland, s-a plâns: „Trump a început ca un președinte al păcii. Va ajunge un președinte al războiului.”
Și mai rău, alianța SUA cu Israelul, piatra pe care a fost lansat războiul, îi cauzează probleme cu statele din Golf și deschide calea divergenței dintre obiectivele israeliene și americane. Trump a revenit asupra afirmației sale conform căreia Israelul nu l-a consultat cu privire la atacul său asupra zăcământului de gaze South Pars al Iranului, un atac pe care statele din Golf ceruseră să nu aibă loc deoarece ar duce la represalii iraniene.
Diplomația pare să fi ajuns într-un impas. În jurul meselor diplomatice din Londra se vorbește cu tristețe despre căi de ieșire, dar puțini pot identifica una pe care Trump ar fi dispus să o aleagă.
Cum s-ar putea încheia războiul?
Există trei opțiuni: un conflict lung și anevoios care se încheie cu capitularea Iranului; o declarație unilaterală de victorie din partea lui Trump; sau un acord, mare sau mic, regional sau bilateral, cuprinzător sau restrâns, care pune capăt luptelor.
Pentru Simon McDonald, fost secretar permanent al Ministerului de Externe, o victorie americano-israeliană nu ar trebui ignorată. El a declarat în fața unui comitet restrâns al Camerei Lorzilor: „Din câte pot observa în Iran, țara care își atinge obiectivele este Israelul. Netanyahu a fost obsedat personal de Iran toată viața. Avea un bust al lui Churchill în biroul său, iar acesta a fost modelul său.
Churchill a fost singurul din anii 1930 care a văzut amenințarea din partea Germaniei naziste și a simțit că a văzut amenințarea din partea Iranului în mod similar. Există o mulțime de prognoze pesimiste despre ceea ce se întâmplă în Iran. Israelul și-ar putea atinge obiectivele.”
În a doua opțiune, Trump ar putea declara victoria și pur și simplu să plece, argumentând că a distrus sau a diminuat capacitatea Iranului de a amenința din nou regiunea. Au existat momente în care Trump a părut pregătit să facă acest pas, când a susținut că distrugerea marinei, a programului nuclear, a aparatului de securitate și a lansatoarelor de rachete balistice ale Iranului a fost completă.
Israelul, care acum face lobby pentru trupe la sol, nu ar avea de ales decât să-i accepte judecata. Locul unde se află uraniul puternic îmbogățit al Iranului ar fi necunoscut, limitele puterii aeriene americane ar fi confirmate, iar strâmtoarea Ormuz, care în cea mai îngustă formă a sa are doar aproximativ 34 de kilometri lățime, ar continua să fie un punct de blocare pentru traficul de petroliere. Protestatarii iranieni și-ar putea încerca norocul.
Dar asta presupune că Iranul este dispus să accepte această pretenție. Aslı Aydıntaşbaş, membru al think-tank-ului Brookings Institution din Washington, a declarat despre regimul de la Teheran: „A existat o schimbare de regim, iar această schimbare a fost în rău, către un Corp al Gărzilor Revoluționare Islamice mai dur, mai naționalist, care operează în cadrul unei structuri de comandă descentralizate.”
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
Ultima opțiune este dezescaladarea urmată de pace. Această pace ar putea fi una în care tuturor părților li se arată „baletul complet” în avans – o expresie folosită uneori de Jonathan Powell, consilierul britanic pentru securitate națională – sau ar putea fi realizată pe etape.
Badr Albusaidi, ministrul de Externe al Omanului, care a mediat opt runde de discuții între SUA și Iran, a scris un articol în The Economist în care prezintă o viziune rațională în care toate părțile din regiune asigură un acord substanțial privind transparența nucleară în contextul unui tratat regional de neagresiune.
Dar Golful este împărțit în ceea ce privește care este cea mai mare amenințare: Israelul sau Iranul. Pregătirea Iranului de a sacrifica economiile din Golf îl ajută să piardă această dispută, chiar și în Qatar și Turcia, cele două țări cele mai susceptibile de a convinge conducerea iraniană să negocieze. Dacă există vreo dispoziție pentru a revizui valoarea bazelor americane din Golf și dacă acestea au devenit o sursă de insecuritate, acest lucru nu este evident.
Prințul Faisal bin Farhan, ministrul saudit de Externe, a declarat joi că Iranul a calculat greșit dacă a crezut că statele din Golf sunt incapabile să răspundă la acțiunile sale. „Puțina încredere care exista înainte a fost complet spulberată pe mai multe niveluri”, a spus el.
