Dispreţul lui Trump pentru John McCain trece dincolo de moarte: Casa Albă a cerut mutarea unui vas de război!

Publicat:

Casa Albă a cerut, cu ocazia recentei vizite a lui Donald Trump în Japonia, ca o navă numită după senatorul John McCain, pe care preşedintele american îl detesta, să fie ţinută departe de ochii acestuia, a relatat miercuri cotidianul The Wall Street Journal (WSJ), preluat joi de AFP, conform agerpres.

“USS John McCain nu trebuie să fie în raza vizuală”, a cerut înainte de vizita prezidenţială un responsabil militar american într-o scrisoare consultată de cotidian.


Vezi şi: Un vas de croazieră S-A SCUFUNDAT în Dunăre. Şapte pasageri sunt morţi, 19 sunt daţi dispăruţi! – FOTO/VIDEO

Aflată în reparaţii la baza navală americană din Yokosuka, unde Donald Trump a susţinut un discurs la bordul altei ambarcaţiuni, nava în chestiune era greu deplasabilă. Prin urmare, numele ei a fost mascat, iar marinarii au fost trimişi în concediu pentru ziua respectivă, notează WSJ, citând surse apropiate.

“Nu am fost informat de nimic în legătură cu nava marinei USS John S. McCain în timpul recentei mele vizite în Japonia”, a reacţionat imediat preşedintele SUA pe contul său de Twitter, miercuri seara.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că ministrul interimar al apărării Patrick Shanahan “nu era la curent cu consemnul de a deplasa USS John S. McCain, nici cu motivele acestei directive”.

Donald Trump şi John McCain nu şi-au ascuns niciodată dispreţul reciproc. Miliardarul, exceptat de la serviciul militar, a ridiculizat în 2015 statutul de erou al războiului din Vietnam de care se bucură fostul senator republican, făcut prizonier şi torturat timp de cinci ani.

Personalitate respectată a politicii americane, acesta şi-a retras sprijinul pentru candidatul republican în alegerile prezidenţiale din 2016 din cauza afirmaţiilor sale sexiste reapărute în timpul campaniei.

Citeşte şi: 21 de pelerini mexicani au murit într-un groaznic accident rutier – FOTO/VIDEO

McCain a decedat de un cancer cerebral la 25 august 2018, la vârsta de 81 de ani. El a spus înainte de moartea sa că nu doreşte ca actualul preşedinte să asiste la funeraliile lui.

De atunci, Trump l-a atacat de mai multe ori pe fostul pilot de vânătoare. “Nu am fost niciodată un mare fan al lui John McCain şi nu voi fi niciodată”, a declarat el în martie.

“Trump este un copil care se va simţi întotdeauna profund ameninţat de viaţa incredibilă a tatălui meu”, a reacţionat miercuri Meghan McCain, fiica lui John McCain. “Mulţi mă critică pentru că vorbesc prea mult despre tatăl meu, însă, la nouă luni după moartea lui, Trump nu-l lasă se se odihnească în pace. Prin urmare, eu mă simt obligată să-l apăr. Aceasta face doliul meu insuportabil”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grosu, după bombardamentele Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kiev: Genocidul trebuie pedepsit

Grosu, după bombardamentele Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kiev: Genocidul trebuie pedepsit Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat atacul Rusiei asupra unui spital...

Cod galben de PERICOL de incendiu

Cod galben de PERICOL de incendiu Meteorologii anunță Cod galben de incendiu, valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea intră în vigoare de astăzi,...

Şeful diplomaţiei europene: Rusia că ‘ia fără milă drept ţină civilii ucraineni’

Şeful diplomaţiei europene: Rusia că 'ia fără milă drept ţină civilii ucraineni' Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a acuzat Rusia că ''ia fără milă drept...

Creștere semnificativă a serviciilor de roaming bilateral între R.Moldova și România, constatată în 2023

Creștere semnificativă a serviciilor de roaming bilateral între R.Moldova și România, constatată în 2023 Pe parcursul anului trecut, s-a înregistrat o creștere semnificativă a serviciilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.