Disputa teritorială dintre Slovenia și Croația ajunge în fața Comisiei Europene

Publicat:

Slovenia a transmis Comisiei Europene o scrisoare despre disputa ei privind delimitarea frontierei cu Croaţia vecină, a confirmat vineri executivul comunitar, fiind iniţiat astfel procesul aducerii acestui diferend în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmite agenţia DPA, potrivit agerpres.

Guvernul sloven a luat această decizie după ce Croaţia a refuzat să implementeze o hotărâre a Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga privind soluţionarea acelui litigiu teritorial apărut după ce ambele state s-au separat de fosta Iugoslavie în anul 1991.


Citește și : Cisiordania : Doi morţi şi trei răniţi într-un atentat cu maşină-berbece

Întrucât a trecut termenul de 29 decembrie dat Croaţiei de Curtea de la Haga pentru a aplica respectiva decizie, Slovenia a promis că va sesiza CJUE, în baza normelor Uniunii Europene ce permit statelor să acţioneze în judecată un alt stat membru dacă estimează că acesta din urmă încalcă Tratatul UE.

Însă înainte de a sesiza CJUE, Slovenia trebuie să aducă problema în atenţia Comisiei Europene, demers îndeplinit prin scrisoarea adresată executivului comunitar.

Comisia Europeană are acum la dispoziţie trei luni pentru a emite o opinie în această chestiune.

Disputa dintre Croaţia şi Slovenia priveşte o zonă a graniţei maritime şi terestre, în special linia de separare în Golful Piran de la Marea Adriatică. Cele două ţări au convenit în anul 2013 să-şi soluţioneze litigiul apelând la arbitrajul Curţii de la Haga. Ulterior, Croaţia şi-a retras acest acord, invocând faptul că Slovenia ar fi avut contacte ilegale cu panelul de arbitraj.

Instanţa internaţională a continuat procesul, încheiat în iulie 2017 printr-un verdict în care a decis ca Slovenia să aibă ‘acces neîntrerupt’ în apele internaţionale ale Adriaticii, la care are acces şi Croaţia, verdict pe care guvernul de la Zagreb a refuzat să-l implementeze.

Citește și : Marea Britanie : Poliţia lansează o anchetă privind moartea lui Nikolai Glushkov

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.