X

Distribuirea vaccinului anti-COVID va produce o creştere ‘dramatică’ a criminalităţii

Secretarul general al Interpol, Jurgen Stock, a avertizat luni că se aşteaptă la o creştere “dramatică” a criminalităţii, în contextul distribuirii dozelor de vaccin împotriva COVID-19, care a început deja în unele ţări, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Cu livrarea vaccinurilor, criminalitatea va creşte în mod dramatic”, a declarat Stock pentru revista germană Wirtschaftswoche. “Vom asista la furturi, jafuri la depozite şi atacuri în timpul transportării vaccinurilor”, a explicat el, într-un context în care autorităţile sanitare europene urmează să-şi facă cunoscută luni decizia privind autorizarea punerii pe piaţă a unui prim vaccin anti-coronavirus.

Citeşte şi: Arabia Saudită SUSPENDĂ toate zborurile internaţionale

Potrivit responsabilului Interpol, este de aşteptat şi o intensificare a corupţiei, “în scopul procurării mai rapide a preţiosului remediu”.

Un prim vaccin, cel dezvoltat de laboratorul german şi gigantul american OPfizer, a primit deja undă verde în 16 ţări, iar dacă Agenţia europeană pentru medicamente decide autorizarea comercializării, primele vaccinări în Uniunea Europeană ar putea începe de duminică, aminteşte AFP.

Citeşte şi: Britanicii care vin cu feribotul în Olanda NU au voie să pună piciorul pe uscat

În Germania, poliţia federală este responsabilă de transportul dozelor de vaccin, care vor fi stocate în locuri secrete.

Există, pe de altă parte, şi temeri privind operaţiuni de sabotaj din partea “antivacciniştilor”, notează France Presse.

Tags: Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM)coronaviruscovid-19criminalitateInterpolJürgen StockUniunea Europeană (UE)vaccin
Categorii: Știrile zilei