X

‘Dixie Fire’ a mistuit circa 200.000 de hectare în nordul Californiei

Un incendiu ce face ravagii în nordul Californiei şi care a devenit al doilea cel mai mare din istoria acestui stat american s-a extins duminică pe circa 200.000 de hectare şi a provocat rănirea a trei pompieri, informează Reuters luni, potrivit agerpres.  

Denumit ”Dixie Fire”, incendiul care arde la nord-est de San Francisco s-a extins pe circa 200.000 de hectare de la aproximativ 110.000 de hectare la jumătatea săptămânii trecute, a anunţat pe Twitter Departamentului Forestier şi de Protecţie împotriva Incendiilor din California.

Citește și : Un plic cu gloanțe a fost trimis pe adresa Papei Francisc

Incendiul este activ de 26 de zile şi este controlat în proporţie de 21%, a precizat departamentul.

Zona mistuită de flăcări are aproximativ dimensiunea oraşului Cancun din Mexic şi este mai mare decât suprafaţa Houston din statul american Texas.

Incendiul s-a intensificat duminică în zona vestică pe fondul umidităţii reduse şi a vântului puternic care bate în direcţie sud-vest şi a temperaturilor ridicate şi a secetei în zona de est, a indicat departamentul, adăugând că flăcările s-au răspândit în patru comitate.

Peste 5.000 de pompieri se luptă în prezent cu Dixie Fire.

”Asistăm la manifestări ale incendiului pe care nici chiar pompierii veterani nu le-au văzut în cariera lor”, a declarat pentru Washington Post purtătorul de cuvânt al departamentului citat, Edwin Zuniga.

Doar incendiul denumit ”August Complex”, care s-a declanşat în luna august 2020 în California şi a mistuit peste 400 000 de hectare, a fost mai mare.

Până în prezent, acest incendiu de vegetaţie nu a făcut nicio victimă.

Flăcările au avariat 42 de locuinţe, sedii comerciale şi alte clădiri şi au distrus 627 de astfel de structuri, conform departamentului citat.

Biroul şerifului din comitatul Plumas a emis noi ordine de evacuare, duminică după-amiază, după răspândirea ”Dixie Fire”.

California se confruntă de obicei cu un punct culminant al sezonului incendiilor de vegetaţie spre sfârşitul anului. Statul este pe cale să înregistreze în acest an o suprafaţă mai mare mistuită de flăcări în comparaţie cu anul trecut, când a fost consemnat cel mai grav sezon al incendiilor.

Cauza incendiului rămâne în curs de investigare.

Compania Pacific Gas & Electric (PG&E) a declarat că ar fi putut izbucni după ce un copac a căzut pe una dintre liniile sale electrice.

Un judecător federal a ordonat vineri seară PG&E să ofere explicaţii privind rolul companiei de utilităţi în declanşarea incendiului. Judecătorul districtual William Alsup a declarat că PG&E are termen până la 16 august să răspundă.

Citește și : Un iranian moare de covid la fiecare două minute

”Răspunsurile date de PG&E nu vor fi considerate ca o admitere de către PG&E a faptului că a provocat un incendiu, însă vor servi ca punct de plecare pentru discuţii”, a spus judecătorul.

PG&E a declarat Washington Post că ”va oferi un răspuns până la termenul limită”.

Compania a fost găsită anterior vinovată pentru provocarea ”Camp Fire”, un incendiu care aproape a şters de pe hartă oraşul Paradise şi în care şi-au pierdut viaţa 86 de persoane în 2018.

Tags: Dixie FireHoustonincendiutexas
Categorii: Știrile zilei