
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a fost sesizat referitor la distribuirea unui document fals către instituții de învățământ din UTA Găgăuzia. Ministerul a condamnat astfel de acțiuni de dezinformare și a solicitat conducătorilor instituțiilor de învățământ să nu dea curs solicitărilor incluse în document, transmite Moldpres.
Documentul este prezentat în mod fraudulos drept un „Regulament” emis de Minister. Acesta conține indicații privind modificarea panourilor informative din instituții, plasarea unor afișe într-un termen determinat și obligativitatea transmiterii de rapoarte foto și video.
Citeşte şi: Prețul motorinei ar putea crește și cu 3 lei – Stiripesurse.md
MEC precizează că nu a elaborat și nu a emis un asemenea regulament, conținutul căruia nu corespunde cadrului normativ și politicilor educaționale în vigoare. Mai mult ca atât, formatul, limbajul și procedurile descrise nu corespund practicilor instituționale oficiale.
În acest context, MEC recomandă verificarea sursei și încurajează raportarea către minister și/sau organele competente a unor astfel de cazuri.