Documente despre Trump, eliminate din dosarul Epstein, conform presei americane

Apelurile la transparență s-au intensificat în Statele Unite după ce mai multe media au dezvăluit că guvernul a eliminat documente din dosarul cazului Epstein care îl menționau pe Donald Trump.

Printre aceste documente care îl menționau pe Donald Trump se află inclusiv unele care detaliază acuzațiile de agresiune sexuală asupra unei minore, notează AFP, preluată de Agerpres.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

“Aceasta este cea mai mare mușamalizare guvernamentală din istoria modernă”, au declarat miercuri aleșii democrați ai puternicului Comitet pentru Supraveghere al Camerei Reprezentanților. “Cerem răspunsuri”, au adăugat ei pe X.

Postul public de radio NPR a raportat marți că Departamentul de Justiție (DoJ), condus de o fidelă a președintelui republican, a împiedicat publicarea unor documente legate de acuzațiile împotriva lui Donald Trump, conform cărora acesta ar fi agresat sexual o minoră.

Potrivit NPR, mai multe documente referitoare la acuzații împotriva lui Jeffrey Epstein și care îl menționează pe Donald Trump au fost, de asemenea, eliminate din baza de date publică referitoare la infractorul sexual condamnat, care a murit în închisoare în 2019 înainte de un proces.

New York Times a relatat apoi miercuri că printre documentele nepublicate se numără note ale poliției federale (FBI) care rezumă interogatorii efectuate în 2019 în legătură cu acuzațiile unei femei. Aceasta s-a prezentat după arestarea finanțistului new-yorkez și a afirmat că a fost agresată sexual cu câteva decenii mai devreme, pe când era minoră, de către Jeffrey Epstein și Donald Trump.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Jurnalul newyorkez afirmă că, dintre cele patru interogatorii efectuate, doar un rezumat – cel care menționează acuzațiile împotriva lui Jeffrey Epstein – a fost făcut public.

This post was last modified on 26/02/2026 16:28 16:28

Tags: Trump
Externe