
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional doi conaționali, iar ca rezultat asupra acestora s-au depistat documente falsificate.
Conaționalii s-au prezentat pe sensul de intrare în R. Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău, unul revenea din Bologna, iar al doilea – din Istanbul.
Citește și: Situaţia la frontiera de stat, în ultimele 24 de ore
În cadrul controlului de documente, polițiștii de frontieră au avut bănuială rezonabilă asupra acestor doi pasageri, fapt ce au luat decizia extinderii verificărilor. Ca urmare, în portmoneu și în bagajul de mână au fost depistate permise de conducere, pretins a fi eliberate de către autoritățile naționale. La cercetarea amănunțită, cu tehnica specială, a fost stabilit că ambele permise conțin semne de falsificare.
În fapt, investigațiile pe incidente continuă, documentele fiind ridicate și urmează să fie supuse expertizelor suplimentare.
This post was last modified on 13/04/2024 10:44 10:44