Dodon este ‘foc şi pară’ după picarea moţiunii de cenzură: ‘Sunteți miniștri sau clovni?’

Publicat:

Dodon este ‘foc şi pară’ după picarea moţiunii de cenzură: ‘Sunteți miniștri sau clovni?’

Voi sunteți miniștri sau cei care merg la circ? Așa a reacționat fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, după dezbaterile de ieri, 19 octombrie, din Parlament, care au avut loc în timpul examinării moțiunii inițiate de BCS împotriva Guvernului Recean.

Citeşte şi: UE, cel mai mare ‘donator’ al Palestinei şi cel mai mare sprijin extern al său în zonă, cu aproape 1,2 miliarde de euro în cinci ani – Stiripesurse.md


În cadrul live-ului său săptămânal, Dodon a declarat că moțiunea de cenzură a fost o dezamăgire totală, inclusiv pentru că Guvernul nu a răspuns nici la o întrebare a opoziției parlamentare, transmite Știri.md.

„Întrebarea mea pentru Guvernul Recean: Voi sunteți miniștri sau cei care merg la circ? Eu am fost ministru în anii 2006-2009 și am fost chemat în Parlament, pe baza moțiunii simple, și tot aveam în spate o majoritate parlamentară, pe atunci a comuniștilor. Dar niciodată nu mi-am permis să mă comport ca un clovn în plenul Parlamentului”, a spus Dodon.

Igor Dodon s-a arătat dezamăgit de nivelul clasei politice aflate la guvernare, pentru că nu are niciun respect față de oponenții politici.

Dodon este ‘foc şi pară’ după picarea moţiunii de cenzură: ‘Sunteți miniștri sau clovni?’

„Unde este cel mai simplu respect față de oponenți ? Domnilor miniștri, dumneavoastră nu sunteți actori, sunteți miniștri care trebuie să aveți responsabilități și să fiți oameni de stat, dar voi vă purtați ca niște actori. Sunt dezamăgit total de nivelul clasei politice, mă refer la cei de la guvernare, la care ei au ajuns. Așa ceva nu a fost încă în istoria R. Moldova. Coborâți-vă pe pământ, stimați-vă oponenții. Ei acum sunt oponenții Dvs. politici, mâine o să fie guvernanți, iar voi o să fiți în opoziție”, s-a adresat Dodon către miniștri”, a spus Dodon.

Deputații din Blocul Comuniștilor şi Socialiștilor au depus pe 5 octombrie o moțiune de cenzură. Premierul şi miniștrii au fost acuzați de perpetuarea crizelor din Republica Moldova. Deputații din majoritatea parlamentară spun însă că, în această perioadă, s-au făcut eforturi financiare enorme pentru a evita un colaps social.

Ieri, 19 octombrie, după zece ore de dezbateri pe acest subiect, majoritatea deputaților au respins moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului Recean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.