Dodon, într-o vizită de lucru la Budapesta

Publicat:

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, împreună cu deputatul PSRM, Adrian Albu întreprind o vizită de lucru de o zi în capitala Ungariei, Budapesta.

Potrivit oficialului, ,,Ungaria este un partener important al Republicii Moldova” și împreună au potențial imens de cooperare.


Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

„Am avut o întâlnire cu Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Péter Szijjártó. Am discutat cele mai actuale subiecte de pe agenda relațiilor de colaborare dintre statele noastre.

Am menționat, că Ungaria este un partener important al Republicii Moldova, inclusiv în sfera comerțului. Apreciez mult faptul că Ungaria, fiind membră a Uniunii Europene, își menține cu fermitate pozițiile în chestiuni de principiu.

Am subliniat, că interesele naționale ale țărilor noastre coincid în multe privințe. Mă refer, inclusiv la păstrarea și protejarea valorilor noastre tradiționale și, în special, a familiei.

Mi-am exprimat convingerea că Moldova și Ungaria au un potențial imens de cooperare care urmează a fi descoperit și valorificat la justa valoare, în beneficiul țărilor și a popoarelor noastre”, a scris Igor Dodon.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Postările judecătorilor respinși de CSM ar putea fi analizate de inspecția judiciară

Postările judecătorilor respinși de CSM ar putea fi analizate de inspecția judiciară Postările judecătorilor respinși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru numirea în funcție...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.