
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, insistă că Alexandr Stoianoglo „a câștigat moral și politic” alegerile prezidențiale.
Citește și: FMI va acorda asistență financiară suplimentară Republicii Moldova
„Noi am câștigat moral și politic. Alexandr Stoianoglo a fost ales președinte de țară de către cetățenii care locuiesc aici. Spre deosebire de Maia Sandu, care a rămas un președinte al diasporei”, a declarat Dodon în cadrul unei conferințe de presă.
Liderul PSRM a invocat multiple încălcări admise în timpul alegerilor, însă nu s-a referit la fenomenul coruperii masive a alegătorilor, în special a electoratului de stânga.
El a precizat că formațiunea sa va face uz de toate căile legale „pentru a apăra votul cetățenilor”, inclusiv organizarea protestelor stradale.
Precizăm că anterior, Dodon declara că va contesta rezultatul alegerilor prezidențiale la CEC și Curtea Constituțională.
Mai precizăm că fostul președinte Igor Dodon, care și-a început cariera politică alături de comunistul Vladimir Voronin, de care s-a lepădat în 2011 și a aderat la PSRM, iar la scurt timp a fost desemnat președinte al formațiunii. Dodon a câștigat alegerile prezidențiale din 2016, iar în timpul mandatului s-a făcut remarcat, inclusiv prin istoria legată de sacoșa neagră cu calendar pe care ar fi primit-o de la fugarul democrat, pe atunci, Vladimir Plahotniuc și în care se presupune că erau bani. Fostul candidat al socialiștilor la prezidențiale din 2024, Alexandr Stoianoglo, care, a ocupat inclusiv funcția de procuror general, se declara convins, în 2020, că „acolo erau bani”.
Dosarul denumit generic „Kuliok” a fost redeschis după suspendarea lui Stoianoglo din funcție și se examinează la Curtea Supremă de Justiție.
This post was last modified on 07/11/2024 13:34 13:34