Doi ani de închisoare pentru un fost deputat britanic găsit vinovat de agresiuni sexuale

Publicat:

Un tribunal britanic a condamnat marţi la doi ani de închisoare un fost deputat conservator care a fost găsit vinovat de agresiuni sexuale asupra a două femei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Deputat de Dover în perioada 2010-2019, Charlie Elphicke, de 49 de ani, a fost găsit vinovat la sfârşitul lui iulie de trei capete de acuzare de agresiune sexuală, pentru agresarea unei femei de circa 30 de ani în 2007 la locuinţa sa şi a unei angajate parlamentare de circa 20 de ani de două ori în 2016.


Citește și : SUA vor împiedica Iranul să-şi procure arme ruse sau chineze

Acest verdict, la care a făcut apel, a făcut-o pe soţia sa, actuala deputată de Dover Natalie Elphicke, să anunţe imediat încheierea căsătoriei lor de 25 de ani.

“Sunteţi un prădător sexual care şi-a folosit succesul şi respectabilitatea ca acoperire”, a declarat marţi judecătoarea Philippa Whipple, din cadrul tribunalului londonez din Southwark, la pronunţarea pedepsei.

Avocatul lui Charlie Elphicke, Ian Winter, a dat asigurări că clientul său “şi-a învăţat cu siguranţă lecţia” din acest caz.

“Şi-a pierdut soţia, fiica sa de 20 de ani s-a certat cu el ca urmare a condamnării sale şi fiul său, în vârstă de 13 ani, a devenit ţinta unor jigniri crude la şcoala sa”, subliniat el. “Pot să vă asigur, din partea sa, că asta nu se va mai întâmpla niciodată”, a adăugat avocatul.

Charlie Elphicke a fost suspendat prima dată din Partidul conservator în noiembrie 2017, atunci când au apărut acuzaţiile de agresiune sexuală, dar a fost reprimit în decembrie 2018 de premierul Theresa May, cu puţin timp înainte de organizarea unui vot de încredere împotriva ei.

Citește și : Un fost lider al sârbilor bosniaci a murit de COVID-19

După inculparea sa în 2019, Charlie Elphicke a fost din nou suspendat, reducând şi mai mult majoritatea foarte redusă a formaţiunii la putere în Parlament, în plină perioadă de turbulenţe din cauza Brexitului.

Soţia sa Natalie Elphicke este cea care i-a urmat în funcţie în circumscripţia sa la alegerile legislative din decembrie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.