Doi astronauţi saudiţi, între care o femeie, urmează să ajungă pe Staţia Spaţială Internaţională

Publicat:

O misiune privată organizată de compania Axiom Space urmează să decoleze duminică spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), având la bord primii doi astronauţi saudiţi, între care o femeie, care vor ajunge pe staţia spaţială, relatează AFP, potrivit agerpres.

Rayana Barnawi, o cercetătoare care lucrează în domeniul cancerului de sân, şi Ali Al-Qarni, un pilot de vânătoare, vor decola la bordul unei rachete Falcon 9 a SpaceX la ora locală 17:37 (21:37 GMT) de la Centrul Spaţial Kennedy, Florida.


Citeşte şi: După ce ‘s-a ars’ cu pandemia de Covid, OMS ‘suflă şi-n iaurt’! Organizaţia internaţională a lansat o reţea pentru detectarea maladiilor infecţioase – Black News

Ei vor fi însoţiţi de alţi doi membri ai echipajului: Peggy Whitson, o fostă astronaută NASA care a fost deja de trei ori pe ISS, şi John Shoffner, un antreprenor american, care va fi pilotul.

Ei vor petrece aproximativ 10 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), unde urmează să sosească luni în jurul orei 13:30 GMT.

“Să fiu femeie astronaut saudită, şi să reprezint regiunea, este o mare plăcere şi o onoare pe care sunt foarte fericită să o am”, a declarat Rayana Barnawi, în cadrul unei conferinţe de presă săptămâna aceasta.

În viaţa de zi cu zi, Ali Al-Qarni este un pilot de vânătoare. “Întotdeauna am avut o pasiune pentru a explora necunoscutul şi a admira cerul şi stelele”, a explicat el. “Deci, aceasta este o oportunitate minunată pentru mine să-mi urmez pasiunea şi de data aceasta să zbor printre stele”, a mai spus el.

Arabia Saudită a mai trimis în trecut unul dintre cetăţenii săi în spaţiu. În 1985, prinţul saudit Sultan bin Salman a luat parte la o misiune americană.

Citeşte şi: A 20-a săptămână de proteste în Israel împotriva reformei judiciare – Black News

Însă această nouă călătorie în spaţiu face parte din strategia regatului ultra-conservator de a îmbunătăţi imaginea ţării, unde femeile nu aveau încă cu câţiva ani în urmă dreptul să şofeze.

Arabia Saudită a creat Autoritatea Spaţială Saudită în 2018, iar anul trecut a lansat un program destinat trimiterii astronauţilor în spaţiu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina va primi al treilea sistem Patriot, donat de Germania

Ucraina va primi al treilea sistem Patriot, donat de Germania Ambasada Germaniei la Kiev a confirmat vineri că Ucraina a primit al treilea sistem de...

Mihai Popșoi nu exclude noi expulzări ale diplomaților ruși

Mihai Popșoi nu exclude noi expulzări ale diplomaților ruși Dacă Moscova va continua acțiuni în detrimentul interesului național al R. Moldova, ar putea avea loc...

Ultimul atelier de lucru în cadrul exercițiului Regex 2024 va începe săptămâna viitoare

Ultimul atelier de lucru în cadrul exercițiului Regex 2024 va începe săptămâna viitoare Cel de-al patrulea atelier de lucru din cadrul exercițiului regional de stat...

Mai mulți pui de barză aflați în pericol au fost salvați

Mai mulți pui de barză aflați în pericol au fost salvați Mai mulți pui de barză aflați în pericol au fost salvați de inspectorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.