Doi avocaţi britanici cer SUSPENDAREA Arabiei Saudite din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Publicat:

Doi avocaţi britanici au anunţat marţi că vor cere suspendarea Arabiei Saudite din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, la cererea familiilor a peste 60 de persoane ‘arestate arbitrar’, ‘deţinute’ sau ‘dispărute’ din septembrie 2017, relatează AFP, potrivit agerpres.

Avocaţii Ken Macdonald şi Rodney Dixon vor preda miercuri Consiliului de la Geneva un raport ‘care furnizează dovezi că aceste arestări au încălcat dreptul saudit şi pe cel internaţional’, ‘i-au vizat pe militanţii pentru drepturile omului, disidenţii politici şi cei care îşi exercită pur şi simplu libertatea de expresie’ şi ‘s-au înscris într-o tradiţie bine stabilită de abuzuri comise de autorităţile saudite’, potrivit unui comunicat de presă transmis AFP.


Citeşte şi: Şicane periculoase deasupra Mării Negre. Ruşii au interceptat un avion-spion american

‘Există rapoarte credibile privind rele tratamente şi de tortură în timpul detenţiei lor’, se arată în raport.

Avocaţii cer Adunării Generale a ONU să ‘examineze de urgenţă’ suspendarea Arabiei Saudite din Consiliul pentru Drepturile Omului. Ei cer de asemenea Consiliului să condamne încălcările drepturilor fundamentale în Arabia Saudită.

ONG-ul Amnesty International şi organizaţia internaţională pentru drepturile omului Human Rights Watch au cerut de asemenea suspendarea Arabiei Saudite din Consiliu, apreciind că ar putea fi afectată ‘credibilitatea’ instituţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.