Doi bărbați arestați după ce au sărit cu parașuta de pe vârful Turnului Eiffel

Doi bărbați au fost arestați joi dimineață după ce s-au parașutat din vârful Turnului Eiffel din Paris, potrivit unei surse din poliție, citată de AFP.

Joi dimineață, în jurul orei 4:30, ofițerii de securitate au văzut două persoane urcând pe celebrul monument, purtând parașute și cagule, și au contactat forțele de ordine și pompierii, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Poliția și serviciile de urgență au încercat să ia legătura cu cei doi bărbați, care le-au transmis că vor să sară de pe monument, ceea ce au și făcut, în jurul orei 6:00, a explicat sursa din poliție. Odată ajunși la sol, cei doi parașutiști au fost arestați, unul în apropiere de Pont d’Iéna, iar celălalt pe Champs de Mars, vizavi de Turnul Eiffel.

Poliția a arestat, de asemenea, un al treilea bărbat care nu urcase pe monument, dar fusese văzut în apropiere de agenții de securitate. Directorul de operațiuni al monumentului va depune o plângere, a declarat sursa din poliție.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

This post was last modified on 10/07/2025 15:44 15:44

Tags: Eiffel
Externe