Doi bărbaţi morţi au fost găsiţi în vila Versace din Miami

Poliţia din Miami Beach (Florida) investighează de miercuri descoperirea cadavrelor a doi bărbaţi într-o cameră a luxoasei Villa Casa Casuarina, mai cunoscută ca vila Versace, relatează EFE, potrivit agerpres.

Vila s-a aflat în proprietatea designerului italian, acesta fiind asasinat pe treptele sale în 1997.

Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

Cea care a făcut macabra descoperire a fost menajera. Femeia a găsit cadavrele celor doi bărbaţi într-una dintre încăperile fostei vile a lui Versace, situată pe popularul bulevard Ocean Drive.

Medicii legişti au consemnat şi au confirmat moartea celor doi bărbaţi, iar poliţia a deschis o anchetă pentru a afla împrejurările acestor decese.

Gianni Versace a fost împuşcat pe 15 iulie 1997 pe scările propriei case din Miami Beach, în timp ce se întorcea din obişnuita sa plimbare matinală pe faleza Ocean Drive. Designerul a fost incinerat, iar urna a fost trimisă în Italia.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Cel care l-a ucis a fost Andrew Cunanan, care a omorât cinci persoane, inclusiv pe dezvoltatorul imobiliar Lee Miglin din Chicago, pe parcursul unei perioade de trei luni, la mijlocul anului 1997.

El a folosit aceeaşi armă pentru a se sinucide, la o săptămână după asasinarea lui Versace, corpul său fiind descoperit pe un iaht.

Citeşte şi: SUA:Facebook recunoaşte că a reacţionat prea lent la amestecul Rusiei în alegeri;Twitter spune că nu a fost pregătită pentru manipulare

Tags: Andrew CunananChicagofloridaLee MiglinMiami BeachOcean DriveSUAvila VersaceVilla Casa Casuarina
Categorii: Știrile zilei