Doi bărbați au fost sancționați penal cu amendă în mărime de 30 de mii de lei pentru că au vânat ilegal două căprioare sălbatice la Dondușeni. De asemenea, instanța a dispus ca inculpații să plătească 25 de mii de lei întreprinderii de silvicultură, care a fost prejudiciată, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, fapta ilegală a fost comisă în ianuarie 2024. Bărbatul de 45 de ani, fiind deținător al carnetului de vânător, împreună cu un alt bărbat, de 59 de ani, fără a deține fișa de recoltare și autorizația corespunzătoare, iar ultimul și fără a deține carnetul de vânător, au instalat mai multe lațuri, într-o pădure din extravilanul satului Horodiște, raionul Dondușeni. Cu ajutorul acestora au fost capturate două căprioare sălbatice, cu vârsta de aproximativ 2 ani, un mascul și o femelă. Astfel, regnului animal i-a fost cauzată o daună materială în sumă totală de 25 de mii de lei lei.


Citește și: Avioane de vânătoare invizibile americane, desfășurate în Orientul Mijlociu

Recent Judecătoria Edineț, sediul Briceni, i-a condamnat pentru „vânatul fără autorizația corespunzătoare, cu unelte și metode nepermise (braconajul), care a cauzat daune ce depășesc 200 de unități convenționale”.

Inculpații au pledat nevinovați. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Bălți.