
Doi bărbaţi au recunoscut joi că sunt spioni ruşi în Marea Britanie, la începutul unui proces în care trei bulgari sunt acuzaţi că fac parte din aceeaşi reţea de spionaj, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
Cei trei, prezentaţi ca fiind Katrin Ivanova, în vârstă de 33 de ani, Vania Gaberova, de 30 de ani, şi Tihomir Ivancev, de 39 de ani, au negat acuzaţia de conspiraţie pentru spionaj, la care ar fi participat şi alte persoane, inclusiv un agent rus ce utiliza pseudonimul Richard Ticz.
Ivanova a negat de asemenea acuzaţia de deţinere de acte de identitate false.
Citeşte şi: Fostul șef al postului fluvial Ungheni a fost reținut de CNA – Stiripesurse.md
Alţi doi bărbaţi, Orlin Rusev şi Bizer Djambazov, au recunoscut că au participat la conspiraţia pentru spionaj, a afirmat la începutul procesului de la tribunalul Old Bailey din Londra procuroarea Alison Morgan.
Potrivit procuroarei, “între 2020 şi 2023, aceşti inculpaţi, împreună cu o serie de alte persoane, au spionat în folosul Rusiei”. “Toţi ştiau de ce le-au fost încredinţate misiunile. Activitatea lor era întreprinsă în beneficiul direct sau indirect al Rusiei”.
Morgan a precizat că grupul a desfăşurat activităţi de supraveghere, a folosit identităţi false, a implementat tehnologii avansate şi a realizat rapoarte detaliate în schimbul unor sume importante de bani.
Cazul vine într-un moment în care relaţiile Marii Britanii cu Rusia sunt cele mai ostile din ultimele decenii, în legătură cu invadarea Ucrainei de către Moscova în 2022 şi în urma informaţiilor că pe teritoriul Rusiei au fost folosite rachete britanice cu rază lungă de acţiune.
Marţi, Rusia a expulzat un diplomat britanic pe care l-a acuzat de spionaj, în timp ce în octombrie şeful serviciilor de securitate internă ale Regatului Unit MI5 a acuzat serviciile ruse de informaţii că încearcă să provoace “haos”.
This post was last modified on 28/11/2024 17:04 17:04